Eveniment

RUTIERE: Acțiune nocturnă în Baia Mare, băuţi prinşi la volan. 4 tineri din Tg Lăpuș prinși drogați

În noaptea de 9 spre 10, între orele 22.00-04.00, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș, împreună cu Biroul Rutier Baia Mare și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, au desfășurat o acțiune pe linia depistării conducătorilor auto care conduc autoturisme sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Polițiștii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.000 de lei, au reținut un permis de conducere și au întocmit cinci dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au identificat pe strada Gheorghe Șincai, Lunci, Nicolae Titulescu și Piața Eroilor din Târgu Lăpuș, patru tineri de 18, 21 și 22 de ani, respectiv un bărbat de 34 de ani din Borcut, care, fiind testați cu analizatorul de droguri Aquila Scan, acesta a indicat rezultate pozitiv. Tuturor le-au fost recoltate probe biologice de sânge și urină în vederea depistării prezenței în organism a substanțelor psihoactive. Un alt tânăr de 24 de ani a fost depistat în seara zilei de 10 iulie, de către polițiștii din Borșa, conducând un autoturism, iar la testarea cu analizatorul de droguri rezultatul a fost pozitiv. Astfel de acțiuni se desfășoară în fiecare week-end!

Dosare penale întocmite pentru infracțiuni rutiere

Polițiștii din Ocna Șugatag, Sighetu Marmației, Baia Sprie și Borșa au identificat la volanul unor autoturisme patru bărbați cu vârste cuprinse între 32 și 64 de ani din Giulești, Sighetu Marmației, Baia Sprie și Borșa, conducând sub influența băuturilor alcoolice.

Etilotestele au arătat valori între 0,41 și 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care le-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge. Unul dintre aceștia s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, iar ceilalți pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Vineri seară, polițiștii din Baia Sprie, au observat în localitatea Tăuții de Sus un autoturism, care a efectuat o depășire neregulamentară prin încălcarea marcajului longitudinal continuu, fapt pentru care au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire. Conducătorul auto și-a continuat deplasarea spre municipiul Baia Mare, motiv pentru care polițiștii l-au urmărit, folosind semnalele acustice și sonore din dotarea autospecialei, fiind identificat la stația de alimentare de pe strada Vasile Lucaciu. La volan se afla un bărbat de 48 de ani din Tăuții de Sus.

Din verificările efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul. De asemenea, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Reținuți în aceeași zi pentru comiterea de infracțiuni rutiere

Sâmbătă dimineața, polițiștii din Baia Sprie au depistat pe D.C. 26, Baia Mare- Unguraș, un bărbat de 48 de ani din Tăuții de Sus, aflat la volanul unui autoturism, fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înamtriculare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul, inspecția tehnică periodică a depășit termenul de valabilitate, iar certificatul de înmatriculare este reținut. De asemenea, bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceeași zi, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au depistat în trafic, pe strada 125 din Bozânta Mare, un alt bărbat de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având permisul de conducere reținut. Totodată, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei din sânge.

Față de ambii bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Maramureș.

Te-ar putea interesa si

FOTO: Un camion din Maramureș încărcat cu lemne depășește, pe linie continuă și în curbă, pe un altul

Vasile Dale

FOTO VIDEO EXCLUSIV / Bătaie în zona Semilună. Poliţişti şi jandarmi intervin în forţă

Redactie

ULTIMA ORA: PIETON LOVIT PE O TRECERE PENTRU PIETONI DE PE STRADA GEORGE COSBUC DIN BAIA MARE (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.