Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Controale în judeţ ale polițiștilor Biroului pentru Protecţia Animalelor

În perioada 28 iunie – 15 iulie, polițiștii Biroului pentru Protecţia Animalelor au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională în domeniul protecției animalelor pe raza întregului județ.
Aceștia s-au deplasat în mai multe localități de pe raza județului, ocazie cu care au fost efectuate 24 de controale pentru modul de respectare a condițiilor de sănătate, bunăstare și deținere a animalelor la nivelul unităților de tip stână și/sau tabere de vară. Cu această ocazie au fost legitimate 64 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale la OUG 155/2001 și OUG 55/2002.
Totodată, cu ocazia efectuării de verificări cu privire la modul de deținere al animalelor, în data de 13 iulie, în localitatea Suciu de Jos, a fost identificat un exemplar canin, rasa metis „Ciobănesc de Asia Centrală”, nesterilizat, fără microcip, fără carnet de sănătate, care prezenta urechile cupate.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților” faptă prev. de art. 25 alin. 1 lit. a din Legea nr. 205/2004 privind Protecția Animalelor.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT