Eveniment

DUPĂ 7 ANI DE LA REABILITARE: Un drum din Maramureș a început să o ia la vale. Ce spun autoritățile

Pericol pe un drum naţional din judeţul Maramureş. O porţiune de 200 de metri din şosea a luat-o la vale. Crăpăturile în asfalt au apărut încă de acum un an, iar cu timpul s-au transformat în adevărate cratere. Bucata de drum s-a mai surpat în trecut şi a fost reabilitată în urmă cu 7 ani. Acum autorităţile promit că vor începe reparaţiile de săptămâna viitoare şi că vor fi gata în aproximativ două luni.
Zeci de maşini trec zilnic pe lângă gropile uriaşe de pe DN18, drumul care leagă Baia Mare și Sighetu Marmației. Simona Vasiac, reporter Observator: „Drumul a luat-o la vale pe o porţiune de aproximativ 200 de metri, astfel că circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă de mers.”
Problemele au apărut de multă vreme. Iar în lipsa reparaţiilor, gropile au ajuns să aibă şi 50 de centimetri adâncime.
„De 1 an şi ceva.”
„Şi de ce credeţi că nu se iau măsuri?”
„Pentru că e mare hoţie la noi în ţară. Incompetenţa autorităţilor. Nimeni nu se interesează de noi, de populaţie. Uitaţi-vă!”

„Ăla e un pericol. Pentru un camion mare, era acolo dacă mergea.”
Tronsonul de drum se află în administrarea statului, iar Prefectura a sesizat Compania Națională de Autostrăzi încă de acum un an. Simona Vasiac, reporter Observator: „În timp ce autorităţile responsabile poartă corespondenţa între judeţul Maramureş şi Capitală, aici pe Pasul Gutin, crăpăturile se adâncesc.”
Autoritățile promit că lucrările vor fi gata în două luni
Autoritățile din Maramureș au convocat o comisie în regim de urgență, care să grăbească procedurile.
Rudolf Stauder, prefectul de Maramureș: „Crăpătura a devenit din ce în ce mai mare şi acest lucru a şi justificat urgenţa reparării acelui tronson de drum. Acel raport care a fost emis în baza constatărilor i-au ajutat la CNAIR să obţină autorizaţia în regim de urgenţă.”
Asta înseamnă că săptămâna viitoare ar urma să fie demarate lucrările de reabilitare, care, teoretic, ar trebui să fie gata în două luni. Nu este însă prima oară când acest drum a luat-o la vale. Tronsonul a mai fost reabilitat în anul 2015, iar lucrarea se află încă în garanţie. Astfel că, de data aceasta, costul lucrărilor va fi suportat de firma care a reabilitat drumul în trecut.

Sursa Observatornews.ro



Te-ar putea interesa si

SURPRINSĂ DE CAMERELE DE SUPRAVEGHERE: O femeie fură alimente de pe rafturile unui magazin din Sighetu Marmaţiei (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

VIDEO: Carambol cu trei autoturisme implicate pe DJ184 în Șurdești. Trafic dirijat de poliție

Vasile Dale

ACCIDENT LA BÂRSĂU: Cinci victime după ce o maşină condusă de un maramureşean a intrat într-un cap de pod

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult