Mesaj 8 Martie
Raulino delivery

Știri EXCLUSIVE

De interes

Polițiștii maramureșeni alături de copii în tabăra de vară organizată la Liceul Tehnologic „Octavian Goga” din Rozavlea

Vineri, 15.07.2022, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, însoțiți de lucrători ai Postului Comunal de Poliție Rozavlea au participat la două întâlniri cu copiii aflați în tabăra de vară, organizată la Liceul Tehnologic „Octavian Goga” din Rozavlea, pentru a discuta cu aceștia despre prevenirea violenței în școli, a absenteismului și abandonului școlar, precum și despre pericolele la care se expun dacă aleg să consume substanțe interzise.

 Elevilor le-au fost transmise recomandări cu privire la principalele măsuri ce trebuie cunoscute și aplicate pentru a evita victimizarea și au fost informați să adopte o conduită preventivă atât la şcoală cât şi după orele de curs, pentru a nu fi implicați în activități infracționale.

Esența discuțiilor a fost despre droguri, consum și trafic. Tinerilor le-au fost prezentate informații cu privire la efectele dăunătoare produse asupra sănătății și calității vieții prin consumul de alcool, droguri sau alte substanțe interzise. Totodată polițiștii le-au prezentat acestora consecințele juridice pe care le pot suporta prin nerespectarea legilor care interzic traficul și consumul de droguri.

Polițiștii desfășoară astfel de activități pe întreaga perioadă a vacanței de vară, în unitățile de învățământ preuniversitar care își continuă activitatea, dar și în tabere, zone de agrement sau cu ocazia unor manifestări culturale.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT