Important

Structurile de conducere ale PSD Maramureș stabilite prin vot intern în partid

Social democrații maramureșeni alături de președintele partidului, deputatul PSD Maramureș Gabriel Zetea au participat joi, în Botiza, la inaugurarea noului sediu al primăriei, acolo unde primarul Florea Poienar a mai onorat o promisiune pe care a făcut-o botizenilor.

La finalul evenimentului, liderii social-democrați din Maramureș alături de parlamentari, primari, viceprimari, consilieri locali, județeni dar și de președinții organizațiilor de tineret, femei și seniori s-au întrunit în CeX-ul partidului. La discuții au participat și primarii PMP Maramureș care, în 2024, vor candida la alegeri sub sigla PSD. CeX-ul l-a confirmat în funcția de președinte interimar al TSD Maramureș pe Denis Covaci, în timp ce Costel Pîrvănoiu a fost numit secretar executiv interimar al filialei PSD Baia Mare.
La finalul CeX-ului PSD Maramureș a avut loc întâlnirea Ligii Aleșilor Locali PSD, unde s-a stabilit conducerea organizației pentru următorii doi ani. Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, președintele filialei județene a social-democraților a precizat că echipa lărgită a social-democraților va munci necontenit pentru a câștiga tot mai mult încrederea maramureșenilor.

”În cadrul discuțiilor pe care le-am purtat cu colegii social-democrați, primarul de Ariniș, Gheorghe Mureșan a fost reconfirmat președinte al Ligii Aleșilor Locali, în timp ce funcția de prim-vicepreședinte a revenit primarului din Botiza, Florea Poienar. Mirela Bârlea, primarul PSD din Poienile Izei a fost numită secretar executiv al Ligii, în timp ce primarul Ion Herbil din Rona de Jos, Lucia Chermezan (primarul din Cupșeni) și Ioan Burde, primar al comunei Valea Chioarului au fost validați ca vicepreședinți. Ca membri în conducerea Ligii au fost numiți consilierii județeni Andrei Buda, Emil Ambruș, Gică Timiș și Hojda Vasile, consilierii locali Florin Simion, Ionuț Pîrvu, Dragomir Cioltea, Mihai Timbuș, Vlad Gheorghe și Daniel Saplonțai. Atât la posturile de vicepreședinți cât și la cele de membri am lăsat cel puțin o poziție liberă pentru colegii din PMP, care după ce își vor clarifica statutul în PSD să poată să ne fie alături în Liga Aleșilor Locali. Continuăm să muncim pentru comunitățile din Maramureș și pentru a câștiga încrederea cetățenilor”, a declarat deputatul de Maramureș, Gabriel Zetea, lider al filialei județene a PSD.

Te-ar putea interesa si

FACEM FAPTE BUNE – EDIȚIA DE PAȘTE: Funcționarii din aparatul de specialitate al DGASPC Maramureș ajută 25 de familii din județ fără posibilități materiale

Redactie

ISU MARAMUREŞ: ACTIVITĂȚI DE INFORMARE PREVENTIVĂ ÎN ŞCOLILE DIN JUDEŢ

Redactie

TULGHIEŞ: Sălăjence au furat dintr-o locuinţă 1.700 de lei. Au fost prinse de poliţişti la scurt timp

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.