Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Reacţia unui scoţian care a ajuns la Festivalul Medieval de la Sighetu Marmaţiei

Cei care au fost măcar o dată în vacanţă în Maramureş ştiu la ce să se aştepte. Mese întinse pline cu mâncăruri tradiţionale și peisaje de basm. Pe lângă acestea însă, cei care ajung în zonă în acest weekend au parte şi de o experienţă inedită, o călătorie în timp, într-o lume plină de cavaleri şi domniţe. Festivalul Medieval de la Sighetu Marmaţiei a adunat sute de spectatori.

Centrul orașului Sighetu Marmației s-a transformat în câmp de luptă. Mai mulţi tineri, îmbrăcaţi în costume medievale au refăcut bătălii istorice. De pe margine, turiştii au privit încântaţi spectacolul.

Samuel, turist: Ne place foarte mult, da. Am venit din Bucureşti, cu familia. E foarte diferit. Nu m-am aşteptat să văd un festival medieval.

Samuel este scoțian, dar locuiește în București. A venit cu familia în vacanţă în Maramureş şi a fost cucerit imediat de zonă, de oameni şi de obiceiuri.

Samuel, turist: Îmi place foarte mult, e foarte frumos, e verde, are munţi şi îmi place foarte mult.

Copiii au fost fascinaţii de lupte.

Spectatorii au putut să-şi încerce îndemânarea la trasul cu arcul sau să au învăţat să lege o pânză de zale.

Vasile Moldovan, primar Sighet: Avem o casă de modă care reuşeşte să îmbrace domni, domniţe, cavalari, la acest eveniment. Ne bucurăm că reuşim să arătăm şi altceva decât tradiţiile şi obiceiurile noastre clasice, să zic, sau cunoscute în toată România.

Mie îmi place că e foarte frumos. Îmi place cum este un fel de film medieval şi nu prea vezi asta în fiecare zi, deci e fain să vezi ceva care e diferit.

Aflat la cea de-a 11-a ediţie, Festivalul Medieval din Sighetu Marmaţiei se va încheia mâine, cu un concert.

Sursa: www.observatornews.ro.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT