Important

Deputatul PNL Călin Bota îi îndeamnă pe maramureșeni să facă propuneri de îmbunătățire a legilor educației aflate în consultare publică

Partidul Național Liberal a demarat o campanie amplă de consultare a românilor pe tema noilor legi ale educației care au fost supuse dezbaterii publice.

În ultimii ani, Legea Educației Naționale a suferit aproape 400 de modificări, ce au condus la un cadru legislativ incoerent, care a semănat confuzie și nemulțumiri atât printre profesori cât și printre elevi și părinți.

Noile legi sunt menite să reformeze radical sistemul de învăţământ din România și cuprind soluţiile identificate în cadrul proiectului „România Educată”, la realizarea căruia au contribuit peste 10 000 de specialişti din întreaga țară.

Legile propuse spre dezbatere sunt perfectibile, pot fi îmbunătățite. ,,Îi îndemn pe toți maramureșenii interesați de sistemul educațional să vină cu propuneri de îmbunătățire a legilor educației. Propunerile, sugestiile pot fi trimise pe adresa www.legile-educatiei.pnl.ro. Împreună putem face o lege mai bună și putem contribui la construirea unui viitor mai bun pentru tinerii României. ,, a precizat deputatul PNL Călin Bota.

Conform măsurilor propuse, vor fi create programe speciale pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar şi va fi crescut nivelul de alfabetizare funcţională a elevilor. Noua lege prevede realizarea unei Platforme naţionale de alfabetizare funcţională, care va oferi instrumentele potrivite pentru fiecare elev și pentru fiecare şcoală să-şi ajute beneficiarii să performeze.

Potrivit deputatului PNL Călin Bota, ,,noua Lege a Educației prevede înființarea consorțiilor școlare și de învățământ dual de către autoritățile locale. Consorţiile şcolare sunt parteneriate contractuale între unităţile de învăţământ acreditate, prin care vor putea fi utilizate în comun resursele acestora, pentru a crește oportunitățile de învățare oferite elevilor.
Pentru a corela mai bine competențele dobândite de absolvenții învățământului dual cu cerințele pieței muncii, vor fi create campusuri de învățământ profesional dual, de importanță regională, care oferă programe de formare. Este o noutate pe care o aduce această lege, în urma consultărilor care au avut loc în cadrul proiectului România Educată,,.

Legea prevede îmbunătățiri clare și pentru profesori. Profesorul debutant va avea un salariu egal cu cel mediu brut pe economie. Prin urmare, putem vorbi despre un salariu lunar care se poate apropia de 4. 000 de lei. Pentru a atrage profesioniști în domeniu și a crește calitatea corpului profesoral, cariera didactică trebuie să redevină atractivă. Iar acest lucru va fi făcut prin consolidarea statutului social și economic și prin acordarea unui grad mai mare de autonomie dascălilor.

De asemenea, elevii vor fi sprijiniți și motivați pentru a face performanță la școală. Fondul pentru bursele elevilor crește de 10 ori față de 2020, Ministerul Educației urmând să asigure finanțări mai mari pentru bursele elevilor. Astfel, valoarea acestora va fi: 1.000 de lei/lună bursa de excelență olimpică I/internațională; 700 de lei/lună bursa de excelență olimpică II/națională; 500 de lei/lună bursa de performanță școlară; 300 de lei/lună bursa profesională; 300 de lei/lună bursa socială. Pentru susținerea performanței școlare, autoritățile locale pot suplimenta fondul de burse destinat elevilor.

,,Aștept ca toți cei care sunt interesați să transmită propunerile lor pe www.legile-educatiei.pnl.ro pentru că avem și noi anumite opinii pe diferite subiecte, dar pe care le vom contura în perioada următoare în raport și cu ceea ce primim din societatea civilă, pentru că sunt cadre didactice, părinți, administrații publice, dar și elevi și studenți care își vor exprima opiniile pe acest subiect și care trebuie ascultați,, a subliniat deputatul liberal Călin Bota.

Te-ar putea interesa si

DISPOZIŢIE privind convocarea Consiliului Judeţean Maramureş în şedinţă ordinară

Redactie

Partidul Mișcarea Populară – un nou început. Adrian Todoran și Lucian Morar, vicepreședinții formațiunii

Vasile Dale

DNA – Un maramureșean lua bani pretinzând că le ”rezolvă” permise de conducere și cărți de identitate

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult