În data de 22.08.2022, ministrul justiției, Cătălin PREDOIU, l-a revocat din funcția de director al Penitenciarului Baia Mare pe Horia CHIȘ, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de purtare abuzivă în formă continuată, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual în formă continuată și santaj.
Iată câteva fragmente din declarația victimei:
„În data de 19.05.2022, în jurul orei 12:50, directorul m-a chemat în biroul dumnealui. Când am intrat în biroul directorului, volumul muzicii era la un nivel ridicat, iar Chiș Horia s-a ridicat de la birou și a închis fereastra. După care a urmat o serie de injurii la adresa mea pe motiv că am stat la masaj de dimineață, am îndrăznit să solicit două ore de învoire în cursul zilei respective și o zi de concediu de odihnă pentru următoarea zi. Acesta făcea referire la faptul că, în dimineața respectivă, am participat la cursul obligatoriu organizat de biroul resurse umane și formare profesională, curs la care am participat împreună cu mai mulți colegi. După o serie de insulte, directorul mi s-a adresat astfel „Nu te mai suport, mă, te omor!”. În secunda următoare s-a năpustit asupra mea, m-a prins de gât, m-a strangulat și m-a izbit de ușă. Timp de câteva secunde am fost lipită de ușă cu mâna lui în gâtul meu. După ce mi-a dat drumul, în încercarea disperată de a fugi, am deschis ușa, însă dumnealui a închis-o și s-a poziționat în fața ușii pentru a-mi restricționa ieșirea. Am fugit în direcția opusă directorului, iar dumnealui s-a apropiat din nou de mine și m-a amenințat din nou cu mâna ridicată. În acel moment am reușit să îi spun că dacă îndrăznește să se mai atingă de mine, voi striga după ajutor și voi merge direct la poliție. În acel moment a lăsat mâna jos și eu am reușit să mă strecor pe lângă el și să ies din birou. După ce am părăsit biroul directorului, spaima a început să se intensifice, fiind în stare de șoc. Am vrut să vorbesc cu colegii de la secretariat, însă nu am reușit. În drum spre biroul meu am început să plâng și să tremur. Am fost pe punctul de a mă prăbuși pe scări, însă un coleg m-a ajutat să urc treptele și m-a condus până în birou. Colegii m-au ajutat să mă liniștesc și printre lacrimi am reușit să le spun cele întâmplate. După ce m-am liniștit puțin, m-am prezentat la medicul unității, după care am hotărât să mă prezint la Serviciul Județean de Medicină Legală din Baia Mare. În timp ce coboram scările de la pavilionul administrativ, l-am observat pe directorul unității plimbându-se agitat prin curte. Eu mi-am văzut de drum, însă dânsul s-a apropiat de mine și a insistat să vorbim. I-am răspuns că nu mai avem ce discuta și dumnealui m-a amenințat că nu mă lasă să ies din unitate.
Mi-a spus: „Îmi cer scuze pentru ceea ce ți-am făcut, pentru că ești femeie. Dacă erai Bărbat, nu mă opream acolo. Nu mai există cale de întoarcere, nu mă voi opri până nu te voi distruge”. Eu nu i-am spus nimic și mi-am continuat drumul spre ieșirea din unitate. În tot acest timp dumnealui mergea lângă mine și mă amenința neîncetat. Cu 10 metrii înainte de ieșirea din unitate directorul s-a despărțit de mine și s-a îndreptat „smerit” către biserică.
Medicul legist a emis un certificat medico-legal care atestă abuzul fizic prin strangulare la care am fost supusă.
Săptămâna următoare incidentului am fost în concediu medical. În data de 23.05.2022, Chiș Horia a încercat să ia legătura cu mine. M-a sunat și mi-a scris pe whatsapp, însă nu i-am răspuns. În perioada în care am fost în concediu medical, a încercat să îi convingă pe angajații unității că eu sunt mincinoasă și că totul este o înscenare.
După ce m-am întors la serviciu, în data de 30.05.2022, directorul unității a încercat să mă convingă să nu fac niciun demers împotriva lui și să facem pace. Nu a dorit să discutăm despre cele petrecute, ci doar despre ce va urma. Pentru el nu era important cum mă simțeam eu și cât rău îmi provocase, ci viitorul și imaginea sa.În perioada 06.06.2022 – 09.06.2022 a recurs la șantaje și amenințări, atât la dresa mea, cât și la adresa persoanelor apropiate mie.”
Dreptatea a fost mai înaltă decât pacea. Filosofia lui Horia CHIȘ, potrivit căreia ”Pacea e mai înaltă decât dreptatea.” s-a dovedit a nu fi adevărată. DREPTATEA A ÎNVINS! Într-o lume corectă dreptatea este mai înaltă decât pacea.
(Articol preluat integral de pe: fsanp.ro.)
ACTUALIZARE
Directorul Penitenciarului Baia Mare, Horia Chiș, a ținut să facă mai multe precizări legate de revocarea sa din funcție.
Detalii în documentul de mai jos:
CITEȘTE ȘI:
2 mesaje
[…] FOTO: Horia Chiș și psihologul de la Penitenciarul Baia Mare au fost reținuți de DNAACUZAT DE HĂRŢUIRE SEXUALĂ ŞI ŞANTAJ: Horia Chiş, directorul Penitenciarului Baia Mare, a fost…Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor: ”Abuzurile continuă la […]
[…] ACUZAT DE HĂRŢUIRE SEXUALĂ ŞI ŞANTAJ: Horia Chiş, directorul Penitenciarului Baia Mare, a fost… […]