Important

VACANȚA ÎN SIGURANȚĂ: Activităţi de prevenţie ale jandarmilor cu elevii din tabăra de la Breb

Suntem tot mai aproape de începutul unui nou an școlar iar campania preventiv-educativă ,,Vacanță în siguranță ” se apropie de final.
În cursul zilei de ieri, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic au desfășurat activități preventiv-educative cu elevii care au obținut performanțe la fizică și chimie, aflați în tabăra din localitatea Breb, organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș.
Jandarmii le-au prezentat acestora aspecte cu privire la rolul Jandarmeriei Române, materiale de intervenție specifice structurilor de Jandarmerie Montană, ținuta și dotarea minimă pe un traseu turistic, orientarea în teren, sfaturi pentru a evita atacul urșilor pe traseele turistice, semnalele internaționale S.O.S. pe munte și utilizarea serviciului unic de urgență 112.
În cele din urmă, între jandarmi și elevi au fost purtate discuții libere pe tema activităților prezentate.
Ziua s-a încheiat cu însoțirea elevilor merituoși, până la Rezervația Naturală ,, Lacul Morărenilor”. Pe traseul lor au întâlnit un pui de viperă, prilej cu care jandarmii le-au dat sfaturi cu privire la măsurile ce trebuie întreprinse în cazul mușcăturii șerpilor veninoși.
Campania preventiv-educativă ,, Vacanță în siguranță ” s-a desfășurat pe toată perioada vacanței de vară iar în cadrul acesteia au avut loc întâlniri atât cu elevi din județul nostru cât și cu cei care s-au aflat în tabere organizate și au fost în vizită în Maramureș.

Te-ar putea interesa si

CONTROALE ÎN MARAMUREŞ: Sistemele de securitate a 100 de unități farmaceutice verificate de polițiști

Redactie

ACTUALIZARE: Salvamontiştii îl caută în zona Şugău pe bătrânul care a plecat la cules de ciuperci încă de joi. Bărbatul a fost găsit decedat

Redactie

Ionel Bogdan: Finanțarea pentru modernizarea și dotarea ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare a fost aprobată

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.