Important

DIN NOU LA ŞCOALĂ: Discuţii între poliţiştii Biroului Siguranța Școlară şi elevii Colegiului Tehnic „George Barițiu”

S-a terminat vacanța, iar activitățile desfășurate în taberele școlare, de către polițiștii maramureșeni, de prevenire a actelor de violență între elevi sau a consumului de substanțe interzise „revin” în incinta unităților de învățământ.

Astfel, polițiștii Biroului Siguranța Școlară continuă activitățile de conștientizare a elevilor cu privire la necesitatea adoptării unui comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială, întrucât încălcarea acestor norme atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.

Ieri, peste 40 de elevi ai Colegiului Tehnic „George Barițiu” din Baia Mare au fost partenerii de discuție ai polițiștilor. Fiecare dintre aceștia au fost dornici să afle care sunt modalitățile prin care pot interveni în situațiile de violență, tocmai pentru a putea combate astfel de situații viitoare. Aceștia au fost îndrumați să acționeze cu atenție și de fiecare dată să informeze cadrele didactice de cele întâmplate.

Le-am precizat, de asemenea, cu nu este o soluție ca fiecare să-și facă dreptate singur și este important ca și cei din jur – martorii, să se implice în aplanarea conflictelor. Acolo unde avem de-a face cu colective unite, chiar dacă există provocări, acestea vor fi mai greu materializate în conflicte, tocmai pentru că primează principiul „unul pentru toți”, dar și în astfel de cazuri, informarea adulților este obligatorie.

O altă temă abordată în cursul întâlni rii de ieri a fost cea legată de consumul de substanțe interzise – droguri. Elevii par a fi bine informați referitor la riscurile și problemele pe care le pot provoca drogurile și recunosc că anturajele sunt cele care pun de multe ori presiune pentru a „experimenta” astfel de substanțe. Astfel, pentru a nu se expune unor situații dificile este indicat să se cunoască pe ei înșiși pentru a putea decide ei pentru ei, iar dacă insistențele continuă e indicat să-și revizuiască rețeaua socială din care fac parte.

Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare ale violenței este în continuare o prioritate a Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, care va continua activitățile specifice de informare în unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza județului.

Te-ar putea interesa si

BILANŢUL DE DUMINICĂ AL POLIŢIŞTILOR RUTIERI DIN MARAMUREŞ: 76 sancţiuni contravenţionale aplicate, 14 permise de conducere reţinute şi trei dosare penale întocmite

Vasile Dale

DISCUŢII DESPRE VIOLENŢĂ şi ANTIBULLYING: Polițiștii Biroului Siguranța Școlară prezenți la Școala Gimnazială Dr. Victor Babeș Baia Mare

Redactie

EXCLUSIV: AVEM CIFRELE DEZASTRULUI DE LA DSP Maramureș: 9.447 de teste în județ de la începutul pandemiei COVID-19

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.