BREAKING NEWSImportant

IPJ Maramureș: Parteneriat pentru siguranța elevilor

În perioada 14.09-15.09.2022, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au dat curs invitației primite din partea unei unități de învățământ liceal din municipiul Baia Mare de a participa la ședințele cu părinții organizate cu prilejul debutului noului an școlar 2022/2023. Astfel, în prima parte a activității, celor prezenți le-au fost aduse la cunoștință obligațiile pe care le au în calitate de părinte sau reprezentant legal, referitor la accesul copiilor la învățământ.

Acestora le-au fost prelucrate unele articole din Codul Penal, Legea Educației Naționale nr. 1 din 2011, dar și din Legea 272 din 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Cei prezenți au aflat care sunt sancțiunile contravenționale care le pot fi aplicate lor, ca părinți/reprezentanți legali ai minorilor, în cazul în care aceștia absentează nemotivat de la cursuri, dar și care sunt implicațiile penale pentru împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu.

În a doua parte a activității au fost discutate aspecte referitoare la răspunderea contravențională și penală a minorilor. Au fost prezentate o serie de fapte care pot face obiectul unor dosare penale, precum: amenințarea, lovirea, vătămarea corporală, portul și folosirea de obiecte periculoase, traficul și alte operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național (inclusiv fumatul în incinta unității de învățământ). S-a insistat pe pericolul social al acestor infracțiuni și efectele lor asupra integrității fizice, dar și asupra dezvoltării psiho-sociale a minorilor, indiferent dacă facem referire la calitatea de autor, de victimă sau chiar la cea de martor.

Părinții au fost îndrumați să comunice cât mai des cu copiii lor, să se intereseze permanent despre situația lor școlară, să urmărească anturajele pe care aceștia le frecventează și să observe orice schimbare care poate apărea la copil, în scopul prevenirii unor evenimente negative. Pe parcursul activității, cei prezenți au interacționat cu lucrătorii de poliție, fiind purtat un dialog benefic pentru bunul mers al procesului educațional al elevilor.

Având în vedere importanța parteneriatului dintre părinți – unitatea de învățământ – poliție pentru educația copilului, lucrătorii Biroului Siguranța Școlară vor continua cu astfel de activități pe tot parcursul anului școlar 2022/2023.

Te-ar putea interesa si

PE SOŞESELE JUDEŢULUI: Accidente rutiere soldate cu victime în Baia Sprie și Hideaga

Redactie

IMPACT VIOLENT: Trei maşini s-au ciocnit la Ferneziu (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

Tupeu infracţional: Cazul prezentat pe www.vasiledale.ro a ajuns pe masa poliţiştilor. Astăzi vă prezentăm poza suspectului (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.