Important

6 OCTOMBRIE: Ziua Mondială de Conştientizare a Paraliziei Cerebrale

Anual, 6 octombrie, este o zi deosebită pentru copiii și tinerii cu nevoi speciale care frecventează serviciile Asociației Esperando, dar și pentru părinții acestora.
Este ziua în care, la nivel mondial, se aduce în atenția populației faptul că alături de noi trăiesc copii, tineri și adulți care se luptă zi de zi cu greutățile provocare de o boală dificilă, numită Paralizie Cerebrală, și care, îi împiedică să aibă o viață “normală”.

Paralizia cerebrală afectează circa 500.000 de copii și adulți, circa 8.000 de sugari și între 1.200 și 1.500 de preșcolari fiind diagnosticați în fiecare an. Paralizia cerebrală apare ca rezultat al leziunilor cerebrale din timpul dezvoltării fetale sau din timpul nașterii.
Această afecțiune afectează în primul rând coordonarea și mișcarea corpului: reflexele, postura, echilibrul, capacitatea de a vorbi, iar mare parte din beneficiarii Esperando urmează încă de la naștere programe de recuperare, care să îi ajute să își amelioreze starea de sănătate, să devină cât mai independenți (pe cât posibil).
Deoarece, în cea mai mare parte din cazuri, aceștia au nevoie de ajutor inclusiv pentru a se hrăni, a se îmbrăca, a se spăla și îngriji, pentru a merge la toaletă, a vorbi și pentru multe alte activități pe care o altă persoană le face cu ușurință.
Însă, efectele acestei afecțiuni asupra corpului pot fi ameliorate prin multă muncă – activități de recuperare în fiecare zi, pe tot parcursul vieții, la fel ca un sportiv de performanță.

Acești copii, tineri și adulți trăiesc alături de noi și au nevoie să fie acceptați și integrați în comunitate să li se ofere șansa de a duce o viață cât mai apropiată de ceea ce mulți dintre noi numesc “normal”.
E nevoie de multă răbdare și inițiativă din partea familiilor, dar și din partea comunității, pentru ca aceștia să facă față obstacolelor care apar de-a lungul vieții.

Tocmai de aceea, Asociația Esperando dezvoltă de peste 20 de ani, servicii integrate care să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilități și a familiilor acestora: kinetoterapie, fizioterapie, masaj reflexoterapie, terapie ocupaţională, deprinderi de viață independentă, activităţi de club sau petre-cere a timpului liber, activități în comunitate etc.

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT: 2 răniți după ce un microbuz s-a lovit de un Volvo în Cărbunari

Vasile Dale

CONFIRMAŢI: Cazuri de coronavirus la o casă de tip familial din Baia Mare şi la o unitate medicală din Borşa

Redactie

INVITAŢIE la concert de jazz, cu Mark Oselski Trio din Republica Moldova

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.