Important

Service auto din Baia Mare, luat la puricat de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi

Ieri, 11 octombrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la o societate  comercială situată în Baia Mare, care are ca obiect de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că în perimetrul exterior se aflau depozitate, necontrolat și necorespunzător, deșeuri din activitatea desfășurată, de tipul anvelopelor, filtrelor și motoarelor uzate.
De asemenea, au fost identificate patru butoaie din plastic, neetichetate și depozitate necorespunzător, în interiorul cărora se aflau 90 de litri de uleiuri uzate, rezultate din activitatea de service auto, pentru care societatea comercială nu a luat măsuri de eliminare printr-o societate cu acest obiect de activitate.
Aceasta a fost indisponibilizată și lăsată în custodia administratorului, până la clarificarea situației juridice a acesteia. 

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, prevăzută și pedepsită de articolul 98, aliniatul 5, litera b din O.U.G 195/2005 privind protecţia mediului.

Te-ar putea interesa si

Cod portocaliu şi galben de furtuni și grindină. Atenționare meteo ANM, emisă pentru Maramureş

Redactie

Maramureșul, promovat și în această vară la Washington D.C., în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului cultural Romanian Weekend at the Wharf

Redactie

BAIA MARE: Mai multe tamponări în cursul acestei dimineţi (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.