BREAKING NEWSImportant

Un șofer a fost arestat preventiv după ce a fost prins de două ori beat criță la volan. 1,21 g/l respectiv 2,56 g/l alcool pur în sânge avea bărbatul

Procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare a dispus, la data de 19.10.2022, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului G.F.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptǎ prevăzută de  art. 335 alin. 2 din Codul penal și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute de art. 336 alin. 1 din  Codul penal (2 infracțiuni) cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 din Codul penal.

La data de 18.10.2022 faţă de inculpatul G.F.L. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul G.F.L., care are antecedente penale, în data de 15.10.2022 în jurul orelor 20:00, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, a condus un autoturism pe raza localității Oarța de Sus, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Analiza toxicologică a probei de sânge recoltată de la inculpat a indicat o îmbibație alcoolică de 1,21 g/l alcool pur în sânge.

Același inculpat, la data de 17.10.2022, în jurul orelor 08:30 a condus un autoturism pe raza localității Ariniș, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din data de 15.10.2022.

Analiza toxicologică a probei de sânge recoltată de la inculpat a indicat o îmbibație alcoolică de 2,56 g/l alcool pur în sânge.

La data de 19.10.2022, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Te-ar putea interesa si

EVENIMENT RUTIER ÎN BAIA MARE: Două maşini s-au ciocnit pe strada Mărăşeşti (FOTO)

Vasile Dale

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE: Un bărbat din Băiţa de sub Codru a încălcat ordinul de protecţie

Vasile Dale

Un tânăr din Poienile de sub Munte beat criță și fără permis a căzut cu motocicleta

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.