Important

SEMINAR TEMATIC PE TEMA MOBILITĂȚII INOVATIVE ÎN CADRUL PROIECTULUI MOBI

Peste 30 de experți, factori interesați și parteneri din cadrul proiectului „MOBI – Modern Border Infrastructure – Successful Carpathian Region – Infrastructură de graniță modernă pentru o regiune Carpatică de succes”, finanțat în cadrul programului HUSKROUA ENI CBC 2014-2020 s-au întâlnit în perioada 20-21 octombrie 2022 la seminarul tematic pe tema „Mobilității inovative” și întâlnirea experților și partenerilor din cadrul proiectului.

În deschiderea evenimentului organizat de Consiliul Județean Maramureș, vicepreședintele Radu Trufan a transmis salutul organizatorilor și a subliniat importanța cooperării transfrontaliere prin proiecte finanțate din fonduri europene. „Consider că se impune să promovăm în continuare cooperarea transfrontalieră prin proiecte comune, cu scopul de a atinge o dezvoltare echilibrată a tuturor regiunilor pe întregul teritoriul UE și din zonele adiacente, pentru a reduce eventualele decalaje,” a subliniat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Radu Trufan.
În continuarea evenimentului s-au transmis mesajele din partea reprezentanților partenerilor din Ucraina, Ungaria, România și Slovacia, iar liderul de proiect Nataliya Nosa a prezentat obiective strategice atinse până în această fază a proiectului.
Județul Maramureș a prezentat în cadrul mesei rotunde prin managerul de proiect, Mihaela Lițe, un exemplu de bună practică privind mobilitatea inovativă în proiectul „Overcoming Barriers” implementat de Consiliul Județean. Prin acest proiect, care poate fi considerat un proiect pilot, au fost amenajate stații de autobuz model, independente energetic, amenajate cu panouri de poziționare GIS, care vor testa cele mai noi tehnologii disponibile pentru monitorizarea flotei și informarea pasagerilor. De asemenea 10 linii de transport public vor fi modernizate prin echiparea cu autobuze dotate cu sisteme GPS și sisteme de monitorizate pentru caracteristici de siguranță privind șoferul, componentele tehnice și funcționalitatea acestuia. Sistemul urmează să fie operațional, aplicația pentru interacțiunea cu cetățenii fiind acum în perioada de testare. După finalizarea proiectului „Overcoming barriers”, acest model de transport inovativ va fi replicat la scara întregului județ.
Totodată, experții și echipa de proiect au realizat o vizită de studiu în zona Maramureșului istoric unde a fost amplasată una din cele 4 stații de autobuz inteligente cu arhitectură în stil tradițional maramureșean.

În a doua zi în cadrul întâlnirii de proiect MOBI, experții au dezbătut stadiul elaborării planurilor de mobilitate aferente partenerilor de proiect, precum și modul în care se va armoniza Planul de mobilitate transfrontalier comun.

Proiectului MOBI și principalul rezultat al acestuia – Planul de mobilitate transfrontalier, realizat în comun de toți partenerii din proiect și având un impact major asupra strategiilor viitoare în domeniul conectivității transfrontaliere reprezintă piatra de temelie în dezvoltarea coerentă a planurilor regionale de transport. Imediat ce acest plan va fi conturat și bine definit, se va putea considera că avem o viziune comună asupra îmbunătățirii și dezvoltării mobilității atât din Maramureș cât și din regiunile partenere din Ucraina, Slovacia, Ungaria.

Proiectul ”MOBI Modern Border Infrastructure – Successful Carpathian Region – Infrastructură de graniță modernă pentru o regiune Carpatică de succes”, aprobat spre finanțare în cadrul Programului Transfrontalier Ungaria – Slovacia – România – Ucraina HUSKROUA ENI CBC 2014-2020 – apelul 2, încadrat în obiectivul tematic 7, „Îmbunătățirea accesibilității regiunilor, dezvoltarea de rețele şi sisteme de comunicare şi transport sustenabile şi cu impact redus asupra climei”, prioritatea 1 „Dezvoltarea infrastructurii de transport pentru a îmbunătăți mobilitatea persoanelor şi bunurilor”, vizează îmbunătățirea mobilității transfrontaliere a persoanelor și a bunurilor pentru a crea o platformă durabilă de cooperare între entități profesionale transfrontaliere de transport, în vederea optimizării serviciilor și infrastructurii de graniță în regiunile partenere.
Obiectivele specifice ale proiectului constau în realizarea unei abordări strategice a dezvoltării sustenabile și eficiente a transportului și infrastructurii de graniță, dar și dezvoltarea unei infrastructuri de graniță bazată pe transport eficient, conectivitate transfrontalieră, dezvoltarea de studii de fezabilitate și proiecte pilot de infrastructură. Un alt obiectiv specific urmărește îmbunătățirea serviciilor pentru populație și companii de transport în regiunile de graniță din Ungaria, Slovacia, România și Ucraina. Bugetul proiectului aferent județului Maramureș este de 150.000 de Euro, iar durata de implementare este de 36 de luni, începând cu februarie 2020.

Te-ar putea interesa si

MAI MULTĂ SIGURANŢĂ: Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureş a fost modernizat

Vasile Dale

Polițiștii de prevenire în Săptămâna „Școala Altfel” (foto)

Vasile Dale

VIOLENŢĂ DOMESTICĂ / ACTUALIZARE: Băimărean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție şi a făcut iarăşi scandal. Bărbatul scandalagiu a fost arestat

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.