BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

ȘCOALA SĂLBATICĂ: SIGHET – Un elev i-a bătut cu un baston telescopic pe un coleg, un părinte și pe dirigintele clasei. Totul s-a petrecut în Liceul tehnologic „Forestier”

În cursul zilei de 9 noiembrie a.c. un fapt extrem de grav s-a petrecut în cadrul Liceului tehnologic „Forestier” din Sighetu Marmației. Un elev, posibil drogat potrivit martorilor, l-a agresat fizic pe un coleg de-al său. Nu că violența în școli mai miră pe cineva, dar acest caz iese din tiparele obișnuite a unei altercații dintre elevi.

Marele zmeu, în vârstă de doar 16 ani, a scos din geantă un baston metalic, telescopic, cu care, nici mai mult, nici mai puțin, i-a aplicat mai multe lovituri colegului său. După aceea, „zmeul” a lovit telefonul colegului său cu bastonul, distrugându-l.

Potrivit surselor noastre din Poliție, la școală a sosit tatăl elevului agresat, iar agresorul i-a aplicat și acestuia câteva lovituri cu bastonul telescopic. Lovit a fost și dirigintele care a încercat să aplaneze conflictul, bineînțeles, tot cu bastonul metalic în cauză.

Văzând că situația scapă complet de sub control și că nimeni nu îl poate potoli pe zmeu, a fost solicitată intervenția Poliției. Cu greu, echipajul de Poliție sosit la fața locului au reușit să îl potolească pe elevul agresor. Acum acesta s-a ales cu dosar penal.

Ce spune Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș:

„În data de 9 noiembrie, la ora 09.10, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 de către un bărbat, în calitate de diriginte, cu privire la faptul că, la o unitate de învățământ din Sighetu Marmației a avut loc o altercație între doi elevi.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un elev de 15 ani a fost agresat, în urma unor discuții contradictorii, de către un alt elev de 16 ani, cu un baston telescopic, fiindu-i distrus totodată și telefonul mobil.

Prejudiciul cauzat a fost estimat în jurul sumei de 3.000 de lei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere”, se arată în comunicatul remis redacției Sighet 247 de către purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Nu știm dacă la nivel de Inspectorat școlar al județului Maramureș a fost deschisă o anchetă în acest caz.

La nivel de unitate de învățământ au fost luate măsuri împotriva elevului agresor, potrivit regulamentelor școlare.

Cert este că mai în toate unitățile de învățământ din țară se petrec lucruri foarte grave, acte de violență, vânzare și consum de droguri, iar autoritățile rămân impasibile și caută să ascundă sub preș aceste fapte.

Sursa: Sighet247.ro.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT ÎN BAIA MARE / ACTUALIZARE: Conductă de gaz avariată pe strada V. Alecsandri. Şoferul maşinii a decedat la spital (foto)

Vasile Dale

DUPĂ GRATII: O băimăreancă agresată și amenințată cu moartea de fiul ei. Bărbatul a fost arestat preventiv

Vasile Dale

CAVNIC: Locuitorii care pot cumpăra lemne de foc la preț subvenționat. Trebuie să îndeplinească o condiţie

Vasile Dale

1 mesaj

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.