Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ACTUALIZARE: Accident grav la urcarea în pasul HERA, între Rona de Sus și Petrova. Două victime

Un grav accident de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN18 între Rona de Sus și Petrova (urcare în pasul Hera).

Din primele informații se pare că în accident sunt implicate două autovehicule, iar două persoane au suferit vătămări corporale. Acestea au reușit să iasă din autoturisme până la sosirea echipajelor medicale.

Spre locul accidentului au fost trimise echipaje medicale ale Ambulanței de la Poienile de Sub Munte și un echipaj de prim ajutor de la Sighetu Marmației. Totodată polițiștii de la Leordina și Vișeu de Sus sunt la fața locului.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

Ieri, 17 noiembrie, la ora 16.17, polițiștii Secției 6 Sarasău, au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că pe D.N. 18, Pasul Hera, a avut loc un accident rutier soldat cu victimă.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de o femeie de 44 de ani din Ruscova, dinspre Vișeu de Jos înspre Sighetu Marmației, într-o curbă periculoasă la dreapta, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de către un tânăr de 20 de ani din județul Mureș.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto care a fost transportată la Spitalul Sighetu Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero în cazul tânărului și de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul femeii. Acestora le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT