BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

FOTO – Un băimărean și-a trimis iubita la prostituție în Satu Mare iar pe fiica ei de 3 ani a ținut-o drept ”garanție”

La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au organizat, o acțiune de amploare, într- un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și rele tratamente aplicate minorului.

În fapt, în cursul anului 2022, un bărbat, din Baia Mare, în mod repetat, și în mai multe perioade de timp, ar fi înlesnit în vederea practicării prostituției pe raza municipiului Satu Mare, o tânără, de 27 de ani, din Baia Mare, obținând în acest fel foloase materiale de pe urma activității femeii.

Totodată, în aceste perioade de timp, bărbatul o ținea în condiții precare pe minora, de 2 ani și 10 luni a tinerei, afectându-i acesteia dezvoltarea fizică și intelectuală.

În cadrul activității au fost puse în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Maramureș, emise de un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare.

Totodată, față de 2 persoane au fost emise mandate de aducere la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, în vederea audierii și luării măsurilor procedurale.

S-au găsit droguri la percheziții

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost ridicate și indisponibilizate bunuri constând în: 20 grame de materie vegetală de culoare verde-oliv, susceptibilă a fi cannabis, 1 pistol air soft, 524 bile, 2 telefoane mobile și 2 cartele telefonice.

Față de un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Baia Mare, organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au emis ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 de ore.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitatea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Maramureș.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele în cauză beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV ULTIMĂ ORĂ: Suspecții din Vișeu de Sus au fost reținuți de polițiști pentru 24 ore. Aduși în arest

Vasile Dale

EXCLUSIV: Şoferul urmărit depistat pozitiv la cocaină, amfetamină, extasy, marijuana şi opium

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: Fântâna arteziană din Parcul Central Baia Mare transformată în loc de bălăceală de copiii de etnie rromă

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.