Important

VIŞEU DE SUS: Viceprimarul Marius Grad îi invită pe vişeuani la pornirea iluminatului festiv

„Dragii mei vișeuani, au trecut mai bine de 2 ani de când mă bucur de acest privilegiu – de a fi viceprimarul orașului nostru – o mare responsabilitate, dar și onoare. Avem zilnic parte de multe provocări pe care încercăm, prin multă muncă, printr-o echipă sudată și devotament, să le soluționăm, însă orașul nostru este mult mai mult decât atât.

Îmi doresc, din toată inima, ca evenimentul pe care-l organizăm luni seara, ora 18:00, in parcul din zona Unic, să ne adune laolaltă într-un număr cât mai mare. Să fie un prilej de bucurie pe care să-l punem la cale an de an și la care să participăm cu sutele, să intre „în rândul” evenimentelor deja „consacrate”.

Așadar, vă invit și vă rog- alăturați-vă nouă. Aduceți-vă copilașii să simtă bucuria sărbătorilor încă de pe acum! Noi vom avea grijă ca fericirea lor să fie dublată și marți, în timpul orelor de curs, unde am „negociat” deja cu Moș Nicolae să le facă o vizită.

Așadar – Să pornim ÎMPREUNĂ iluminatul festiv în orașul nostru! Luni, 5 decembrie, ora 18:00, parc Unic.
Vă așteptăm cu drag și cu multe bunătăți!”, spune Marius Grad, viceprimarul oraşului Vişeu de Sus.

Te-ar putea interesa si

INFRACŢIUNI RUTIERE: Cu maşini neînmatriculate, fără permis sau băuţi la volan pe străzile din Baia Mare

Redactie

Sesiuni demonstrative în vederea acordării primului ajutor de urgenţă

Redactie

VIOLENŢĂ DOMESTICĂ: Poliţiştii pot emite ordin de protecţie provizoriu

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.