Eveniment

Pacientul care a beneficiat de prima operație pe cord deschis în Maramureș a fost externat de la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare

Pacientul în vârstă de 52 de ani, care a beneficiat de prima operație pe cord deschis în județul Maramureș, a fost externat de la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

La începutul lunii decembrie medicii de la SJUBM au operat pe cord deschis un pacient cu infarct miocardic. Bărbatul de 52 de ani s-a prezentat în UPU cu infarct miocardic acut, cu două coronare sever afectate, pentru care s-au facut două bypass-uri de aortă coronariană. A fost o operaţie dificilă mai ales pentru că a existat tot timpul riscul unui stop cardiac, pentru care medicii au fost pregătiţi să intervină în primele secunde, însă din fericire nu a fost cazul. Oamenii se tem de operaţia pe inimă, însă trebuie încurajați spunându-le  că în zilele noastre riscurile au scăzut foarte mult datorită  tehnologiei de nivel înalt. Spitalul județean are tehnologie şi tratamente de ultimă generaţie care susţin bolnavul în toată perioada post operatorie până la plecarea acestuia acasă. Astfel evoluţia post-operatorie a bărbatului a fost favorabilă, fără complicații și la aproape o lună de la intervenţia chirurgicală complexă, pacientul își va petrece sărbătorile acasă, alături de familie.

Ce este foarte important de menţionat este că în cazul unei astfel de intervenții chirurgicale există o echipă  a inimii, compusă din cardiologi, cardiologi intervenţionişti, chirurgi cardiovasculari, medici anestezişti, o echipă interdisciplinară unică în peisajul regional, care evaluează fiecare pacient şi ia cele mai bune şi potrivite decizii pentru vindecarea bolnavului. În cazul de față echipa inimii din Cluj a fost coordonată de către Profesor Dr.Molnar Adrian chirurgie cardiovasculară , alături de echipa ATI condusă de Dr.Aszaloș Stanca, împreună cu Dr. Barabaș Lorand și Dr. Săsărman Vasile - Compartimentul chirurgie cardiovasculară,  echipa ATI condusă de medicul șef Dr. Păușan Alina și Dr. Hînsa Tiberiu Alin - medic coordonator Compartimentul de Chirurgie vasculară din cadrul spitalului județean .           
“Inima este unul dintre organele cele mai perfecte ale corpului uman. În intervențiile chirurgicale marja de eroare trebuie să fie zero. Practic o intervenţie chirurgicală cardiacă nu îţi lasă loc de greşeli. După aproape cinci ore, operaţia s-a  încheiat cu succes. Pacientul a fost pe mâini bune datorită echipei de medici și să sperăm că o să aibă șansa să trăiască frumos. Va petrece Crăciunul în familie, alături de cei dragi pentru că de sărbători, timpul petrecut cu cei dragi este cel mai frumos cadou,”  a declarat managerul spitalului, Oros George Alexandru.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV IMAGINI ÎNGROZITOARE: Un șofer din Mânău cu permisul suspendat a supraviețuit după ce a făcut prăpăd cu BMW-ul prin Ulmeni

Vasile Dale

ACCIDENT PE DN 18 / ACTUALIZARE: Femeie de 75 de ani, accidentată de o maşină la Tisa. Femeia a murit pe patul de spital

Redactie

EXCLUSIV ULTIMĂ ORĂ: Suspecții din Vișeu de Sus au fost reținuți de polițiști pentru 24 ore. Aduși în arest

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.