BREAKING NEWSImportant

PE ŞOSELELE DIN JUDEŢ: Mai mulţi şoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați băuţi la volan

Înainte de intrarea în noul an, pe numele a trei bărbați de 35, 64 și 69 de ani din Galați, Mireșu Mare și Șomcuta Mare au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.

Unul dintre aceștia, în vârstă de 69 de ani a fost identificat de polițiștii din Șomcuta Mare în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 1C, având permisul de conducere suspendat.

Bărbatul de 35 de ani, aflat la volanul unui autoturism pe strada Făget din Sighetu Marmației, a intrat în coliziune cu un gard din sârmă și stâlpi din beton. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat un rezultat de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat . Totodată, acesta a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe D.J. 182B, în Șomcuta Mare, a fost oprit în trafic un autoturism condus de bărbatul de 64 de ani, la care, de asemenea, în urma testării alcoolscopice, etilotestul a indicat o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Dosare penale în Noaptea de Revelion

În noaptea dintre ani, polițiștii din Tăuții Măgherăuș, Baia Mare și Baia Sprie au identificat în trafic trei conducători auto, care au condus autoturisme aflându-se sub infuența băuturilor alcoolice.

Trei tineri în vârstă de 18 și 20 de ani din Ilba, Baia Sprie și Cavnic au fost interceptați și identificați de polițiști circulând pe strada 73 din localitatea Băița, pe bulevardul Unirii din Baia Mare și în localitatea Șurdești. În urma testării cu aparatul etilotest, în toate cele trei cazuri acesta a indicat rezultate pozitive, respectiv valori de 0,47, 0,74 și 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acestora le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei din sânge.
Unul dintre aceștia, tânărul de 20 de ani din Baia Sprie, a fost interceptat de polițiștii băimăreni pe bulevardul Unirii din municipiu, dar nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de polițiștii rutieri, fiind urmărit în trafic până la intersecția cu strada Școlii din Satu Nou de Jos, unde a părăsit partea carosabilă.

Polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Un tânăr de 27 de ani din Botiza a fost oprit în trafic de polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă pe D.J. 186D, în localitatea Șieu, iar testarea acestuia cu aparatul etilotest a condus la un rezultat de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Centrul de Permanență Dragomirești în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge.

Te-ar putea interesa si

Ultima ora: O autoutilitara cu remorca si masina de pe ea au zburat in sant, in Lapusel (foto)

Vasile Dale

Varianta Omicron a apărut deja în șase state europene. Marea Britanie și Danemarca impun din nou măștile, Israelul interzice intrarea în ţară a tuturor străinilor

Vasile Dale

MISIUNI DE SĂRBĂTORI: Pompierii maramureşeni, la datorie în perioada Crăciunului

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.