BREAKING NEWSEvenimentNational

APEL LA MOBILIZARE SINDICALĂ ROMSILVA: Miting pentru salvarea pădurilor proprietate publică a statului de la înstrăinare în fața Guvernului României

Federația Sindicatelor Silva organizează în data de 12 ianuarie 2023,  între orele 10.00 – 13.00, la sediul Guvernului României din Piața Victoriei, un miting pentru salvarea pădurilor proprietate publică a statului de la înstrăinare, la care sunt așteptați să participe circa 5.000 de membri de sindicat.

 Principala revendicare a acestui miting este:

Iarna Baimareana

RETRAGEREA DE CĂTRE GUVERNULUI ROMÂNIEI A PROIECTULUI DE LEGE PENTRU MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA O.U.G. NR. 109/2011 PRIVIND GUVERNANȚA CORPORATIVĂ A ÎNTREPRINDERILOR PUBLICE

Proiectul de lege, inițiat și adoptat de Guvernul României în data de 19 decembrie 2022, prevede divizarea activităților comerciale ale regiilor autonome care desfășoară activități economice, de activitățile de serviciu public.

Astfel, conform proiectului, activitățile comerciale ale regiilor autonome vor fi organizate în societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată, în termen de trei ani de la data adoptării legii. Prin această modificare legislativă, pădurile proprietate publică a statului sunt în pericol de a ajunge să fie administrate și exploatate de societăți pe acțiuni sau de societăți cu răspundere limitată. După înființarea acestor societăți, cel mai probabil statul le va lista la bursă, iar marii operatori economici, interesați de pădurile statului și de lemnul românesc, vor deveni acționari principali (în general firme cu capital străin care prelucrează lemn în România și au deja o poziție dominantă pe piață față de operatorii economici autohtoni).

Astfel, Guvernul României dă o lovitură de grație tuturor regiilor autonome din această țară și, totodată, o lovitură decisivă Regiei Naționale a Pădurilor -Romsilva, celor 3,1 milioane ha de păduri proprietate publică de stat, dar și celor peste 15.000 de salariați care vor fi afectați de această măsură aberantă.

Prin adoptarea acestei legi, Statul Român face o greșeală capitală, iar interesul național este efectiv călcat în picioare, în condițiile în care pădurile sunt incluse în legea siguranței naționale (Legea nr. 51/1991) conform căreia, orice acţiuni sau inacţiuni care lezează interesele economice strategice ale României, constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României.

Măsuri organizatorice:

Fiecare sindicat va participa la această acțiune de protest cu un număr de minim 100 de membri, respectând prevederile art. 22, lit. f) din Contractul Colectiv de Muncă care reglementează participarea angajaților membrii de sindicat la activități sindicale.

Sindicatele vor asigura participanților materialele necesare pentru desfășurarea mitingului: steaguri, bannere, pancarte, vuvuzele, șepci verzi, fluiere, etc.

În data de 12 ianuarie 2023, adunarea participanților în alveola centrală din Piața Victoriei se va face în intervalul 10:00 – 10:30, iar plecarea în intervalul 12:45 – 13:00.

Recomandăm participanților care vor face deplasarea cu autoturisme/autocare să folosească parcările situate în apropierea sediului Guvernului (Piața Victoriei), iar celor care vor folosi metroul, reperul va fi stația Piața Victoriei.

Pentru buna organizare și desfășurare a acestui miting, avem rugămintea ca până cel târziu luni, 9 ianuarie 2023 să transmiteți prin e-mail, la [email protected], confirmarea de participare la miting, precum și numărul de delegați din partea fiecărui sindicat.

Delegațiile sindicatelor participante vor fi conduse obligatoriu de membrii Consiliului de Conducere al Federației Sindicatelor Silva.

Având în vedere importanța mesajului pe care trebuie să-l transmitem Guvernului României, vă rugăm asigurați participarea Dumneavoastră și a membrilor de sindicat (minim 100 de fiecare sindicat județean) la mitingul organizat în data de 12 ianuarie 2023, în Piața Victoriei, la sediul Guvernului României.

Lider, Silviu Geană

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Tânăr cu probleme medicale batjocorit și spălat cu mopul pe cap de un bărbat din Poienile de Sub Munte

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Poliţişti întâmpinaţi cu toporul la Sighetu Marmaţiei. 3 bărbaţi încătuşaţi

Redactie

URMARE RĂPIRE: Fata de 17 ani răpită din Borşa a fost găsită în Arad

Redactie

1 mesaj

Nelu buzura ianuarie 4, 2023 at 5:18 pm

Guvernul României vinde prin contracte pădurea României către Austria prin cele 3 sau patru firme care operează în Moldova ,mult lemn se vinde iligal deoarece a fost prezentat la ProTV cum se vinde ilegal și totul pare a fi legal!!!!
De aceia poliția nu poate face nimic și uni din Moldova de acolo au fost dovediți de bondar și alți că fac jocul celor care fura!!!

Deci este clar guvernul României se îmbogățește pe spatele românilor care nu au drept de a tăia lemn nici de pe proprietatea lor privată , atunci întrebarea vine ,la ce mai sunt fraieri și țin terenul cu pădure daca tot îl taie statul????
La ce mai plătesc impozitele pe teren împădurit daca este „ilega”l sa tai masa lemnoasa de pe proprietatea ta????

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.