Important

Lansarea cărţii “Dr. Vasile Lucaciu (1852-1922), activitatea culturală şi politică” de Adriana Zaharia

Evenimentul va avea loc duminică 22 ianuarie, ora 11.45, la Catedrala Greco-Catolică Sfinții Arhangheli Mihail
și Gavril din Satu Mare.

Iarna Baimareana

Apărută în aceste zile la editura “Solstițiu”, sub egida “Muzeului Național al Literaturii Române din București”, vasta lucrare, bine scrisă, bine documentată, pune într-o nouă lumină personalitatea dr. Vasile Lucaciu.

Considerată de profesorul universitar dr. Toader Nicoară cea mai bună cunoscătoare a vieții și activității celui supranumit „Leul de la Șișești”, Adriana Zaharia descoperă noi fațete ale celei mai proeminente personalități istorice din acest colț al țării.

Cartea „Dr. Vasile Lucaciu, activitatea culturală și politică”, apărută în condiții grafice deosebite la tipografia Surorile Lauretane din Baia Mare, semnată de dr. Adriana Zaharia, va fi lansată în mod simbolic în 22 ianuarie, ziua de naștere a celui căruia în anul 2022, cu ocazia Centenarului morții sale, i s-a acordat titlul de erou al națiunii române de către Parlamentul României.

Doctor în istorie și jurnalist cu peste 18 ani experiență, autoarea cărții este redactor șef la Informația Zilei și secretar de redacție al revistei Poesis. Volumul reprezintă prelucrarea tezei de doctorat susținută la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în iulie 2022, în anul Centenarului morții dr. Vasile Lucaciu, erou al națiunii române, prefața cărții fiind semnată de profesor univ. dr. Simona Nicoară, coordonatoarea tezei de doctorat.

Autoare a numeroase articole și studii științifice pe teme istorice în publicația culturală Informația, în revista Caiete de antropologie istorică și în volume colective, Adriana Zaharia nu este la prima apariție editorială. În anul 2021 a publicat cartea “Constantin Lucaciu – o figură istorică necunoscută”, la aceeași editură sătmăreană Solstițiu, în colaborare cu :coala Ardeleană din Cluj-Napoca. Volumul dedicat fratelui Constantin s-a bucurat de o bună receptare din partea criticilor. La evenimentul lansării volumului, Târgul Internațional de carte de la Cluj din 18 septembrie 2021, prof. univ. dr. Toader Nicoară a proclamat-o pe Adriana Zaharia “cea mai bună cunoscătoare a istoriei familiei Lucaciu”.

Cunoscutul și, dealtfel, temutul critic Al. Cistelecan scria despre volum: „Cartea Adrianei Zaharia dă relief unei figuri lăsate în umbră și ridică vălul de pe nivelul mai «modest», mai anonim al luptei naționale, cel în care s-au consumat destine neștiute, dar exemplare. Constantin Lucaciu a fost unul dintre ele.” (Mesagerul Sfântului Anton, anul XXVIII, nr. 169, noiembrie-decembrie 2021.)
Filosoful Ion Papuc semnează o amplă cronică în Convorbiri literare, anul CLV, nr. 4(316), aprilie 2022, din care reținem < „Rigoarea științifică a cărții Adrianei Zaharia despre preotul Constantin Lucaciu face ca aceasta să stea cu deplină îndreptățire lângă prestigioasele publicații ale Institutului George Barițiu din Cluj. Îi asigură o atare onoare faptul că autoarea s-a dus întotdeauna la dovezile originare pe care le invocă, majoritatea în limba maghiară, și a căror mărturie, deși nefavorabilă în majoritatea cazurilor, este totuși citată fără a i se aduce vreo obiecție, lăsând cititorului ocazia de a-și formula o poziție adversă, în concordanță cu felul în care au evoluat ulterior lucrurile.”

Cartea “Dr. Vasile Lucaciu (1852-1922), activitatea culturală și politică” va fi lansată duminică 22 ianuarie ora 11.45 la Catedrala Greco-Catolică Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Satu Mare, exact de ziua nașterii lui Vasile Lucaciu. Un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale, dar și Micii Uniri, deputatul dr. Vasile Lucaciu fiind unul dintre inițiatorii legii prin care 24 ianuarie a fost proclamată sărbătoare națională.

La eveniment sunt așteptați toți iubitorii de cultură și de istorie.

Te-ar putea interesa si

Cum a reușit o stațiune termală din România să își crească numărul de turiști cu 30% față de 2019 – trei secrete din spatele succesului

Vasile Dale

INFRACŢIUNI SILVICE: Material lemnos confiscat în Botiza şi Suciu de Sus

Vasile Dale

Concursul: „Fii primar pentru o zi”. Să facem din Boiu Mare – o comună înfloritoare! – la final

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.