BREAKING NEWSEvenimentImportantRecomandate

DECIZIE DEFINITIVĂ LA CURTEA DE APEL CLUJ: Horia Chiș (în 2018 era directorul Penitenciarului Baia Mare) a pierdut definitiv procesul intentat jurnalistului Vasile Dale

Nu o să scriem foarte multe detalii despre acest proces pe care domnul Horia Chiș (actualmente fost director al Penitenciarului Baia Mare) ni l-a intentat în 2019 după ce am scris un articol la data de 8 octombrie 2018 în care spuneam că polițiștii din Baia Sprie l-au oprit în trafic după o depășire neregulamentară pe DN18. Atunci domnia sa a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

La momentul respectiv am decis să scriem despre acest lucru cu toate că informațiile le-am obținut pe surse, pe care nu le-am divulgat nici în fața judecătorilor (precizez faptul că discuțiile dintre subsemnat și surse au fost anonimizate). În cele ce urmează vom spicui câteva detalii din Hotărârea Tribunalului Maramureș.

Iarna Baimareana

Tribunalul Maramureș a respins Apelul ca nefondat (2 iunie 2022) iar prima instanță, Judecătoria Baia Mare, a respins cererea (21 aprilie 2021 și a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 4.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat).

”Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, în fapt, instanţa reţine că reclamantul deţine o funcţie publică fiind directorul Penitenciarului Baia Mare, începând cu anul 2008, şi ofiţer de penitenciare în Ministerul Justiţiei din anul 2002. Totodată, pârâtul este jurnalist, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Obiectul prezentei cauze îl constituie faptul că la data de 8 octombrie 2018 pe site-ul www.vasiledale.ro, este publicat un articol semnat de către autorul acestuia, pârâtul Vasile Dale.

Ulterior, articolul de pe site-ul www.vasiledale.ro a fost preluat şi de alte publicaţii regionale (Sighet 247, www.sighet247.ro/s/actualizare/”) şi chiar de o televiziune naţională (România TV – aşa cum declară martorul….).
Aceste fapte fiind stabilite și necontestate (…)“ se precizează în Hotărârea Tribunalului Maramureș prin care Apelul făcut de Horia Chiș era respins la 02 iunie 2022 ca nefondat.

”În cauză, pârâtul s-a apărat, invocând faptul că articolul publicat prezenta un subiect de interes general pentru opinia publică, în condițiile în care acesta relata despre faptul că reclamantul care este directorul unei instituții publice, respectiv a Penitenciarului Baia Mare a fost oprit în trafic, sancţionat contravenţional, inclusiv cu măsura complementară a suspendării permisului de conducere (…).

”Real fiind că reclamantul a fost sancţionat contravenţional pentru o contravenţie rutieră pentru care i s-a aplicat alături de amendă şi o sancţiune complementară constând în suspendarea pentru o perioadă de 30 de zile a dreptului de a conducere, la data de 06.10.2018, conform procesului verbal seria xxxx nr.xxxxx(fila xxx).

Cu alte cuvinte, având în vedere tonul folosit (întregul conținut al articolului din data de 08.10.2018), conținutul informațional efectiv transmis, cadrul social în care este făcută afirmația, instanţa a considerat că s-a păstrat echilibrul între interesul public și cel privat. Instanţa a avut în vedere şi faptul că în cadrul articolului s-a făcut referire la numele şi prenumele reclamantului şi a funcţiei pe care o deţine.”

” Potrivit art.30 din Constituţia României se consacră libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor si libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, care sunt declarate inviolabile, şi se interzice cenzura de orice fel. Cu toate acestea, în alin.6 se stabilesc limitele de exercitare a acestei libertăţi, conform art.53 putând fi restrâns exercițiul unor drepturi şi libertăţi cu respectarea condiţiilor prevăzute de acest text constituţional, prevăzându-se expres faptul că nu se poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.

Ce s-a cerut în instanță

”În prezenta cauză trebuie să fie avută în vedere şi calitatea părţilor. Astfel, reclamantul – Chiş Horea Ştefan este cadru militar şi la data la care a fost scris articolul acesta deţinea funcţia de Director al Penitenciarului Baia Mare, funcţie care presupune o înaltă competenţă profesională şi morală.

Pe de altă parte, pârâtul Dale Vasile Nicolae este un cunoscut ziarist, administrator al site-ului www.vasiledale.ro, site în care sunt prezentate, în general, informaţii de interes local.

Din această perspectivă trebuie analizate solicitările formulate în cererea de chemare în judecată, cerere care cuprinde 5 solicitări, respectiv: obligarea pârâtului să elimine în mod definitiv de pe site-ul vasiledale.ro articolul care îl vizează pe reclamant, obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin publicarea articolului, obligarea pârâtului să publice pe site-ul vasiledale.ro hotărârea pronunţată, obligarea la publicarea pe cheltuiala pârâtului a hotărârii într-un ziar naţional, dar şi acordarea cheltuielilor de judecată” se arată în Hotărârea Tribunalului Maramureș prin care s-a respins Apelul ca NEFONDAT și l-a obligat pe apelant să plătească intimatului Vasile Dale suma de 2.500 lei cheltuieli parţiale, reduse potrivit art. 451 alin. 2 C.proc.civ., în apel.

CURTEA DE APEL CLUJ – 25 ianuarie 2023

Constată nulitatea recursului declarat de C.H.Ş. împotriva deciziei civile nr. 369 din 2.06.2022 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. 3880/182/2019, pe care o menţine. Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului D.V. suma de 3.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 25.01.2023.

Mulțumim domnului avocat Vlad Dîrle care ne-a reprezentant în acest proces. Pentru cei care au nevoie de serviciile domnului avocat pot accesa site-ul www.vladdirle.ro.

Te-ar putea interesa si

Campania de prevenire a accidentelor rutiere a ajuns şi la Secţia 3 Poliţie Rurală Fărcaşa

Vasile Dale

Doi bărbaţi şi o femeie s-au ales cu dosare penale pentru conducere cu alcoolemie

Redactie

BOGDAN VODĂ: Șofer arestat preventiv după ce a fost prins la volan având 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat

Vasile Dale

1 mesaj

DECIZIE DEFINITIVĂ LA TRIBUNALUL MARAMUREȘ: La mai bine de 4 ani de la uciderea pădurarului din Rogoz, jurnaliștii maramureșeni Vasile Dale și Simona Vasiac au câștigat DEFINITIV procesul intentat de un localnic din Lăpuș, nășit de un fost mag septembrie 2, 2023 at 8:40 pm

[…] DECIZIE DEFINITIVĂ LA CURTEA DE APEL CLUJ: Horia Chiș (în 2018 era directorul Penitenciarului Bai… baia maredefinitivmaramureșrogozsentință definitivăstiri baia marestiri maramurestargu lăpușDistribuie0 stirea anterioara […]

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.