Eveniment

FOTO: Întâlnire între reprezentanţii Salvamont Maramureş şi conducerea raionului Rahiv, din zona de frontieră a Ucrainei cu România

În continuarea demersurilor pe palierul dezvoltării parteneriatelor în domeniul proiectelor transfrontaliere între România și Ucraina, în 3 februarie a avut loc o nouă întâlnire a Salvamont Maramureş cu reprezentanții conducerii raionului Rahiv, aflat în zona de frontieră a Ucrainei cu România.
Vizita a urmărit să faciliteze materializarea intenției Serviciului de Salvamont Maramureș de a dezvolta, împreună cu autoritățile ucrainene implicate în gestionarea situațiilor de urgență din Rahiv, un proiect transfrontalier vizând prevenirea riscurilor la care se expun persoanele care traversează zonele muntoase neautorizate din zona de nord-vest a României aflată la frontiera cu Ucraina, achiziția de echipamente și utilaje pentru situații de urgență montane și organizarea de antrenamente montane comune.

Prin inițierea acestui proiect finanțat din fonduri europene, în opinia noastră deosebit de util, se dorește realizarea unei strânse cooperări în domeniul specific între principalii beneficiari ai acestuia – Serviciul de Salvamont Maramureș, Serviciul de Urgență Rahiv și Serviciul de Urgență Solotvino.

În ultima perioadă, s-au înregistrat numeroase situații de urgență în zona muntoasă din Maramureș de la frontiera de stat a României cu Ucraina, în urma cărora mai multe persoane au fost rănite sau au decedat.
În egală măsură, întâlnirea de la Rahiv a reconfirmat disponibilitatea părții române de a coopera în mod constant cu autoritățile ucrainene și pe segmentul transferului de ajutoare umanitare.

La întâlnire a participat av. Florin Andreicut, decanul Baroului Maramureș, care, prin multiplele acțiuni umanitare desfășurate încă din 24 februarie 2022, a reușit să acopere o serie de nevoi deosebit de stringente în Ucraina, fie că este vorba de echipamente medicale de ultimă generație pentru spitale, echipamente și utilaje de ultimă generație pentru furnizarea energiei, ambulanțe cu ultimele dotări in domeniu, autovehicule sau îmbrăcăminte de maximă necesitate.

„Din această perspectivă, ne exprimăm aprecierea pentru sprijinul deosebit de important al Uniunii Naționale a Barourilor din România, (UNBR) care a transferat în Ucraina un volum mare de ajutoare umanitare precum cele anterior menționate, atât în zonele populate de comunitatea românească, cât și în zonele afectate de agresiunea Federației Ruse, care au nevoie în continuare de un sprijin cât mai concret și aplicat. CONTINUĂM, ÎMPREUNĂ!”, spun reprezentanţii Salvamont.

Te-ar putea interesa si

ANIVERSARE: Opt ani de activitate pentru SMURD Maramureş

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Cadavrul unui tânăr scos din apa unei balastiere din Sarasău (actualizare)

Vasile Dale

GALERIE FOTO, VIDEO: Un nou scandal în Baia Mare. Bătaie în plină stradă! Unul dintre cei implicați ar fi jandarm (actualizare)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.