BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

MOARTE CUMPLITĂ: Un bărbat din Săliştea de Sus a murit strivit sub o căruţă

Astăzi, 09 februarie, la ora 16.30, polițiștii din Săliștea de Sus au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, pe strada Maramureșului din oraș, un atelaj hipo a accidentat o persoană.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 51 de ani din oraș, în timp ce se deplasa în fața unui atelaj hipo, pe un drum în pantă, situat în continuarea străzii Maramureșului, a căzut sub atelaj, care a trecut cu roțile din față peste bărbat, acesta fiind târât pe o distanță de aproximativ 60 de metri.

Iarna Baimareana

Un echipaj SMURD, deplasat la fața locului, i-a aplicat bărbatului manevrele specifice de resuscitare, dar, din păcate, a fost declarat decesului acestuia.

Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la prosectura spitalului în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO – Criză de sânge în Maramureș. Donatorii primesc prin tragere la sorți gadgeturi

Vasile Dale

PERCHEZIȚII CU SCANDAL – URMARE NUNTĂ: Polițiștii caută 350 de suspecți de COVID! Un procuror DNA naș? Lista cu numele acestora a fost ascunsă

Redactie

Vizită de lucru în Polonia! Exemple de bune practici la Parcul Tehnologic și științific – Aeropolis din Regiunea Podkarpackie

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.