Important

O picătură de Maramureș la cel mai mare târg de turism din Mediterana de Est. Județul Maramureș prezent în cadrul pavilionului național de la IMTM Tel Aviv

Timp de două zile, în perioada 14-15 februarie, orașul Tel Aviv din Israel a constituit punctul fierbinte al industriei turismului, reunind profesioniști și pasionați de călătorii, deopotrivă. În cadrul celei de-a 29-a ediții a târgului internațional de turism IMTM – International Mediterranean Tourism Market, sub coordonarea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, județul Maramureș s-a numărat printre expozanții pavilionului național al României, țara noastră marcând cea de-a zecea participare consecutivă la acest eveniment. Din delegația județului Maramureș au făcut parte reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș și ai Organizației de Management al Destinației Județene Maramureș, cărora li s-a alăturat cel mai vestit olar al acestor locuri, meșterul popular Daniel Leș.

Pe parcursul manifestării, printre prezențele onorante la standul național s-au regăsit și Excelența Sa Radu Ioanid, Ambasadorul României în Israel, Romulus-Cătălin Toșcuță, coordonatorul Secției consulare în cadrul Ambasadei României în Israel, David Saranga, fostul Ambasador al Israelului în România, precum și reprezentanți ai Institutul Cultural Român la Tel Aviv.

Iarna Baimareana

Eforturile de promovare a Maramureșului în cadrul târgului au îmbinat metodele tradiționale și tehnologia VR și s-au coagulat în jurul resurselor turistice specifice culturii evreiești, dar fără a se rezuma exclusiv la acestea. De altfel, o fotografie cu Sinagoga Sefradă din Sighetu Marmației a constituit principalul element vizual în amenajarea standului național. La rândul său, Muzeul Culturii Evreieşti din Maramureş – Casa Memorială „Ellie Wiesel” a reprezentat unul dintre obiectivele care au stârnit cel mai mult interes din partea vizitatorilor și specialiștilor în domeniu, dar aceștia au fost curioși să afle și despre cultura tradițională și atracțiile naturale ale județului nostru. Totodată, în urma discuțiilor pe care delegația Maramureșului le-a purtat cu reprezentanți ai touroperatorilor din Israel, s-au creionat perspective pentru organizarea unor infotripuri în județ, pe parcursul acestui an.

Trendsetter pentru industria turismului global și local, IMTM Tel Aviv a atras și anul acesta mii de expozanți și zeci de mii de vizitatori. Faptul că, potrivit Institutului Național de Statistică, la nivelul anului 2022 turiștii proveniți din Israel au ocupat cea de-a doua poziție în topul sosirilor turiștilor străini în România, confirmă eficiența eforturilor de promovare a destinațiilor românești în cadrul acestui eveniment.

Te-ar putea interesa si

BILANŢ DECESE: 15 persoane s-au stins din viață în ultimele 24 de ore, total 346 de decese

Vasile Dale

Finanțare de 400 milioane de euro pentru extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare în județul Maramureș

Redactie

Primul proces-verbal de contravenție, emis de polițiștii din Maramureș prin intermediul aplicației abateri rutiere – mobile

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.