BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

Pentru o crimă din 2014 comisă in Dublin, Irlanda: Trei bărbați din Săcel au fost condamnați definitiv pentru omor și complicitate la omor

Ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Biroul Urmăriri și cei din Săliștea de Sus au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul București, pe numele a trei bărbați în vârstă de 29 și 39 de ani, toți din Săcel.

Cei doi de 29 de ani au fost condamnați la 5 ani, respectiv 3 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la omor, iar cel de 39 de ani la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de omor.

Iarna Baimareana

Condamnații au fost depuși la Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.

Ce spunea DIICOT în 2018

La data de 21.03.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor BÎRLIGEA Liviu, MARTINAŞ Mihai – Ionuţ, PĂUNESCU Gabriel-Nicu, VÎRLEZEANU Corneliu, PĂUC Ionuț, STANCA Nicolae, ȘUȘCĂ Bogdan Ionuț, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, omor calificat, tentativă la omor calificat, tâlhărie calificată, complicitate la tâlhărie calificată.

Trimiterea în judecată a inculpatului PAL Petronel, arestat în lipsă, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, omor calificat, tentativă la omor calificat şi tâlhărie calificată.

Trimiterea în judecată a inculpaților BIZĂU Ioan şi DANCI Bogdan – Marius , aflați în executarea unor pedepse privative de libertate și încarcerați în închisoarea Perth din Scoția, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, omor calificat, tentativă la omor calificat, complicitate la omor calificat şi tâlhărie calificată.

    Prin actul de sesizare s-a reţinut că la data de 25.08.2016, pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, a fost înregistrat un  denunț prin care s-a reclamat modul în care a fost ucisă victima Bușe Virgil, în Irlanda, în localitatea Navan, în luna aprilie 2014, de către suspectul A. I. și membrii grupării infracționale coordonate de către acesta. 

    În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că  în perioada 2008 – 2009, suspectul A. I. și inculpatul PAL Petronel au constituit pe teritoriul  Irlandei un grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.

   În contextul activităților de proxenetism și trafic de persoane desfășurată pe teritoriul Irlandei, la sfârșitul anului 2013, suspectul A. I a recrutat o persoană vătămată care a fost transportată și adăpostită, timp de două luni, în mai multe apartamente din Irlanda, într-un circuit cunoscut cu denumirea ”Turing” (schimbarea la o perioadă de o săptămână a apartamentelor și orașelor  în care persoanelor care practicau prostituția, cu scopul de a nu atrage atenția organelor de poliție).

     Din activitatea de prostituție desfășurată de persoana vătămată aceasta a obținut suma de 4.000 de euro din care i-a remis suspectului A.I. suma de 3.000 de euro, cu titlu de ”procent” de jumătate din câștiguri, chirie și alte cheltuieli – ” 350 euro/pe săptămână și 20 % din tariful/pe client .

     În cursul lunii februarie 2014, în timp ce era exploatată sexual în Irlanda, persoana vătămată a cunoscut-o pe victima B. V., cu care s-a întâlnit la data de 13 februarie 2014, în orașul Dublin, invocându-i suspectului A. I. că urma să se întâlnească cu rudele sale. Acordul suspectului A. I. era necesar pentru că acesta era cel care decidea când persoanele exploatate sexual puteau să iasă din case pentru a se întâlni cu alte persoane.

     Ulterior, persoana vătămată a luat decizia de a fugi din casa în care era adăpostită,  victima B. V. propunându-i persoanei vătămate să practice prostituția în apartamentele pe care aceasta le închiriase în Irlanda și unde adăpostise, la rândul său, cinci  sau șase persoane care practicau prostituția. În acest context, victima, deși căsătorită, a jucat rolul de lover boy, în sensul că i-a spus persoanei vătămată că s-a îndrăgostit de aceasta, că vrea să o ajute, promițându-i că nu îi va reține nici o sumă de bani ce urma ca persoana vătămată să o obțină din practicarea prostituției.

    Astfel, la sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie 2014, persoana vătămată s-a mutat într-un apartament al victimei B. V., în centrul orașului Dublin, unde se mai afla o persoană care practica prostituția pentru victimă.

    După o săptămână, persoana vătămată a reluat activitățile de prostituție, victima realizându-i un profil nou pe un site de profil  în funcție de care suspectul A. I. și-a dat seama că persoana vătămată continuă activitățile de prostituție în Irlanda.

    Cu această ocazie, suspectul A. I.  a contactat-o telefonic pe persoana vătămată pentru a afla mai multe detalii cu privire la împrejurările în care practică prostituția în Irlanda, fără a fi sub autoritatea sa.

    Victima B. V. gestiona/avea închiriate case în care se practica prostituția în orașele Dublin, Navan, Athlone și Wexford, iar persoanele care erau adăpostite în aceste apartamente îi plăteau victimei jumătate din sumele de bani pe care le obțineau din activitatea de prostituție.

     În urma apelului telefonic, persoana vătămată i-a comunicat victimei că suspectul A. I. intermediază închirierea unor case în Irlanda unde se practică prostituția, context în care victima l-a contactat pe suspectul A. I., iar acesta i-a intermediat închirierea unui apartament, în apropierea orașului Dublin, în care victima a susținut că o să practice prostituția o singură persoană. Cu toate acestea, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2014, victima a adus în apartamentul închiriat trei persoane care, timp de două zile, au practicat prostituția.

    Întrucât victima i-a plătit suspectului A. I. numai pentru doua persoane care practicau prostituția, acesta i-a impus  victimei o taxă de protecție de 5000 de euro care trebuia ca aceasta să o plătească într-o săptămână.La sfârșitul lunii martie 2014,  persoana vătămată, victima și persoanele care practicau prostituția pentru acesta au părăsit casa închiriată prin intermediul suspectului A. I., victima închiriind o casa ce se afla în orașul Atlone, în apropierea orașului Navan, unde a continuat  activitatea de prostituție.

    Peste conflictul inițial dintre victimă și suspectul A. I., legat de faptul că victima nu i-a plătit suspectului sumele solicitate pentru fiecare persoană care a practicat prostituția în apartamentul închiriat prin intermediul suspectului, precum și de faptul că persoana vătămată nu mai practica prostituția in folosul suspectului,  s-a suprapus un alt conflict generat de victimă care la data de 7 aprilie, în jurul orei 02.00, împreună cu alți trei bărbați  au pătruns într-un apartament din Sandyford închiriat de suspectul A. I., le-a amenințat cu arme de foc pe două martore și le-a sustras suma de 2.000 euro.

     Discuțiile dintre victimă și suspectul A. I. au început în luna martie 2014 și au continuat în fiecare săptămână, context în care suspectul mai adăuga sume de bani pe care i le impunea victimei, câte 500 de euro pe săptămână cu titlu de plată a chiriei locuinței de unde a fugit persoana vătămată.

    Astfel, în cursul lunii aprilie 2014, suspectul A. I. i-a instigat să o ucidă pe victimă, pe suspectul C. M. L.  și pe inculpații BIZĂU Ioan, ȘUȘCĂ Bogdan – Ionuț, PAL Petronel zis ”Petronel”, Danci Bogdan Marius, MARTINAŞ Mihai – Ionuţ zis ”Țăranu”, PĂUNESCU Gabriel-Nicu zis ”Tractorist”, VÎRLEZEANU Corneliu zis ”Luca Cornel”, PĂUC Ionuț, Bîrligea Liviu, și l-a capacitat inculpatul STANCA Nicolae, prin intermediul unei alte persoane,  să închirieze un apartament situat la parterul blocului în care locuia victima împreună cu alte persoane.

    În contextul conflictului existent  dintre victimă și suspectul A. I., inițial acesta a stabilit ca victima să fie urmărită pentru a vedea unde locuieşte.

    Beneficiind de relațiile create în rândul persoanelor care practicau prostituția în Irlanda, precum și de autoritatea pe care o manifesta în rândul persoanelor care desfășurau activități de proxenetism, suspectul a aflat adresa din localitatea Navan unde locuia victima și mai mult decât atât, a luat legătura cu inculpatul STANCA Nicolae, care manageria un apartament la parterul blocului unde locuia victima, stabilind ca locatarii să pună la dispoziție apartamentul pentru ca membrii grupării să o poată supraveghea pe victimă și să poată intra în imobil.

    Astfel, la data de 10.04.2014, în jurul orei 01.45,  inculpaţii Pal Petronel, BIZĂU Ioan, ȘUȘCĂ Bogdan – Ionuț, MĂRTINAȘ Mihai – Ionuț, PĂUNESCU Gabriel-Nicu, VÎRLEZEANU Corneliu și BÎRLIGEA Liviu împreună cu suspectul C.M. L. și cu sprijinul inculpaților PĂUC Ionuț și DANCI Bogdan, care au asigurat locul faptei, au pătruns în locuinţa victimei, prin  spărgerea ușii de acces, unde au exercitat acte de violență repetate și de o intensitate deosebită asupra acesteia.

    De asemenea, inculpaţii au exercitat acte de violență (cu răngi, bâte și cuțite) asupra a două persoane vătămate, lovindu-le pe acestea în zone vitale (în zona capului) și au sustras din locuință mai multe bunuri ce aparțineau victimei.

    Deși victima a încercat să se salveze sărind de la balconul apartamentului situat la etajul 1 al clădirii, membrii grupării au continuat urmărirea acesteia și aplicarea în continuare a mai multor lovituri, în special la nivelul capului, până când aceasta nu a mai strigat și nu mai prezentat semne că este conștientă.

    Ulterior, victima a fost transportată la un spital din orașul Dublin însă  urmare a actelor de violență ce  i-au  provocat leziuni traumatice grave, la data de 13.04.2014, aceasta a decedat.

    Dosarul a fost  înaintat spre competentă soluţionare  Tribunalului Bucureşti.

Te-ar putea interesa si

GALERIE FOTO: Trei victime într-un impact violent între un autoturism și un microbuz cu turiști italieni la Budești (actualizare)

Vasile Dale

FOC ÎN MOCIRA: Acoperișul unei case a fost mistuit de flăcări

Vasile Dale

TRAGEDIE: PATROANA UNEI PASTRAVARII A ACCIDENTAT MORTAL UN PIETON PE DN18 (GALERIE FOTO SOCANT)

Vasile Dale

2 mesaje

5533 februarie 22, 2023 at 7:58 pm

Puțină puscărie la cîte infracțiuni au făcut per total , vorbim de violare de domiciliu , lipsire de libertate , prostituție , crimă , distrugere de bunuri materiale0, ar trebui să putrezească în închisoare , aduce prejudiciu de imagine româniei și românilor din dablin care au mers să lucreze cinstit , rușine aduce și comunei SĂCEL .

Raspunde
Andrei februarie 22, 2023 at 9:51 pm

De acord.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.