BREAKING NEWSImportantNational

Audi Q 7 căutat de autoritățile din Belgia, condus de un maramureşean, oprit în Petea

Polițiștii de frontieră sătmăreni au oprit la intrarea în țară un autoturism marca Audi Q 7, care era căutat de autoritățile din Belgia. Mașina, în valoare de 50.000 de lei, a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.

Iarna Baimareana

Ieri, 23.02.2023, în jurul orei 15.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România un cetățean român, în vârstă de 41 de ani, domiciliat în județul Maramureș.

Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen, cu remorca tip platformă pe care transporta un autoturism marca Audi Q7 (radiat din Belgia).

Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țara noastră, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul de pe platformă este căutat de către autoritățile din Belgia, din data de 18 noiembrie 2022.

Șoferul a declarat că o transportă pentru un prieten și că nu știa de faptul că autoturismul figurează cu alertă.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire conform Codului Penal, iar autovehiculul în valoare de 50.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, până la finalul verificărilor.

Te-ar putea interesa si

TÂLHĂRII CALIFICATE: Agresiuni şi furturi în Baia Mare şi Budeşti

Redactie

ȘOMCUTA MARE: A furat o mașină, a condus-o fără permis, a lovit-o și a abandonat-o. Bărbatul a fost arestat preventiv

Vasile Dale

ALERTĂ MAXIMĂ ÎN JUDEŢ: Se caută doi evadaţi din arestul IPJ Maramureş!

Redactie

1 mesaj

5533 februarie 25, 2023 at 1:34 am

Așa a fost și cel cu atv furat tot din belgia , să nu îmi spuneți că șoferi sunt din borșa-napoli !!!

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.