BREAKING NEWSImportant

Cristian Niculescu – Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României : ” România a fost și susținător ferm și deschis  al agendei europene și euroatlantice a Georgiei, țară prietenă având capacitatea instituțională de a implementa și susține un proces de reformă cuprinzător și semnificativ.”

La sediul Parlamentului României a avut loc luni, 27 februarie a.c., un eveniment important la care au participat membrii ai comisiilor pentru politică externă și pentru afaceri europene din cele două camere, precum și membrii Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului. Cu acest prilej a avut loc întrevederea cu membrii Comisiei pentru integrare europeană din cadrul Parlamentului Georgiei, delegație  condusă de președintele comisiei, doamna Maka Botchorishvili, ședința fiind  condusă de senatorul Cristian Niculescu- Ţâgârlaş, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României.

Partea română a reiterat sprijinul puternic și de lungă durată al României privind  susținerea demersurilor Georgiei de integrare în Uniunea Europeană și NATO, subliniind necesitatea aprofundării și dezvoltării dialogului bilateral între cele două țări. La întalnire au mai luat cuvântul Vasile Dîncu, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Senat și Radu Mihai Mihail, din partea Comisiei pentru politică externă, senatorii considerând că dialogul bilateral este foarte important menționând totodată că aderarea la UE implică un proces continuu de modernizare a instituțiilor politice și respectarea valorilor fundamentale ale unui regim democratic.

Iarna Baimareana

Doamna Maka Botchorishvili, în calitate de președinte a Comisiei pentru integrare europeană din cadrul Parlamentului Georgiei a ținut să mulțumească pentru ajutorul dat de România, sprijin în susținerea parcursului său european. În încheiere, ambele părți au declarat că este necesară o schimbare a paradigmei relației bilaterale  prin realizarea unor întrevederi constante, atât la București cât și la Tbilisi, la nivelul comisiilor de specialitate.

”În calitate de președinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, am  prezidat  ședința comisiilor reunite cu doamna Maka Botchorishvili, președintele Comisiei pentru integrare europeană din cadrul Parlamentului Georgiei, prilej cu care am subliniat următoarele aspecte:

  • Cu toate că în perioada 2021 – 2022 s-a înregistrat o stagnare a reformelor democratice în Georgia, în special în justiție și reforma în domeniul electoral, aspecte care au condus implicit la încetinirea procesului de apropiere de UE, România a fost singurul stat membru al UE care a transmis, în luna mai 2022, un punct de vedere complet, dublat de sugestii, recomandări pe text și sfaturi aplicate pentru completarea de către partea georgiană a chestionarelor aferente examinării cererii de aderare la UE.
  • am evidențiat faptul că anul 2022 a fost marcat în planul relațiilor bilaterale, în primul rând, prin semnarea Declarației Comune privind stabilirea unui Parteneriat strategic România – Georgia.

Apreciez că prin astfel de întâlniri se realizează aprofundarea relațiilor și  cooperării celor două state, în interesul păcii generale și pentru binele tuturor cetățenilor.” a concluzionat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș

Te-ar putea interesa si

FOTO, VIDEO CITITORI: L-aţi văzut? Se caută un hoţ de laptop

Redactie

A COMIS-O DIN NOU: Borşeanul Buric s-a mai ales cu un dosar penal

Vasile Dale

EXCLUSIV – INCIDENT GRAV ÎN BAIA MARE: 3 persoane tăiate cu cuțitul într-un apartament din Piața Revoluției. Motivul este halucinant (actualizare)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.