Important

Gabriel-Valer Zetea, deputat PSD: Ministrul Sănătății în vizită de lucru la spitalele din Sighet, Vișeu de Sus și Borșa

Prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății s-a aflat miercuri, 1 martie 2023, într-o vizită de lucru în Maramureșul istoric, vizitând cele trei spitale din Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și Borșa. Alături de cabinetul ministrului, la vizita oficială au participat și parlamentarii social-democrați de Maramureș, respectiv deputații Gabriel Zetea și Gheorghe Șimon, dar și senatorul Sorin Vlașin.

Ministrul Sănătății a arătat că unul dintre motivele pentru care a acceptat invitația autorităților locale dar și a parlamentarilor social-democrați maramureșeni a fost acela că știe că accesul la servicii medicale spitalicești într-o zonă destul de retrasă a județului este mai limitat. ”Trebuie să găsim varianta optimă pentru ca serviciile medicale de care beneficiază cetățenii din Maramureșul istoric să fie cel puțin apropiate de cele ale băimărenilor. Cele trei spitale pe care le-am vizitat sunt foarte diferite.

Prima vizită a fost realizată la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, un spital incredibil de întins, pe șase hectare, cu aproape 20 de pavilioane diferite, fiind poate chiar unul dintre cele mai întinse din țară. Aici sprijinim proiectul de construire a unei noi secții de Chirurgie”, a arătat ministrul Sănătății.

În ceea ce privește spitalele din Borșa și Vișeu, aflate la distanțe mai scurte între ele, acestea au proprietari diferiți. Dacă în Vișeu de Sus proprietarul spitalului este administrația locală, în cazul spitalului din Borșa, acesta se află sub administrarea Ministerului Sănătății. Aceste spitale trebuie organizate și gândite în așa fel încât să fie complementare din punct de vedere al serviciilor pe care le oferă, deci să nu fie concurențiale, a precizat ministrul Alexandru Rafila. Referindu-se la propunerea autorităților locale din Borșa de a prelua spitalul de la MS, ministrul a arătat că va fi examinată cu maximă seriozitate.

”În ceea ce privește investițiile din partea Ministerului Sănătății, în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt cuprinse la finanțare două spitale, cel din Sighet și cel din Vișeu de Sus. Totodată, 70 de cabinete de medicină de familie vor beneficia de sprijin financiar pentru reabilitare și dotare, suma totală ridicându-se la aproximativ 70 de milioane de lei. Îmi doresc, însă, să suplimentăm acest fond și să reabilităm atât spitalul din Borșa, cât și spitalul din Sighet, construind un plan pe termen mediu prin regândirea unității medicale sighetene din punctul de vedere al funcționalității, a precizat ministrul Alexandru Rafila.

Referindu-se la resursa umană din cele trei spitale vizitate, ministrul Sănătății a declarat că a vorbit cu mulți dintre medicii și asistenții care activează în aceste unități medicale. ”Pe lângă investiții în aparatură și în clădiri, trebuie să investim și în resursa umană calificată. De exemplu, în Vișeu de Sus am remarcat dorința medicilor tineri de a veni să lucreze chiar și în zone oarecum mai izolate, dacă au la dispoziție trei elemente: unul trebuie să fie legat de confortul profesional, al doilea privește implicarea autorităților locale care să ofere condiții decente de trai, iar al treilea este îmbunătățirea veniturilor. Și aici mă refer la personalul TESA și la personalul auxiliar care trebuie să fie mulțumiți de salariul primit și lucrăm la acest lucru”, a arătat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Nu în ultimul rând, ministrul a apreciat la modul superlativ Compartimentul de Primiri-Urgențe din Vișeu de Sus. ”Am găsit aici medici extrem de dedicați, care oferă servicii medicale de urgență la cele mai înalte standarde. Toate unitățile de primiri-urgențe din România sunt finanțate exclusiv de Ministerul Sănătății și ne dorim să creștem și mai mult finanțarea pentru toate UPU-rile din țară”, a subliniat ministrul Alexandru Rafila.

Gabriel Zetea, deputat PSD Maramureș: Am reușit să „îi smulgem” câte o promisiune ministrului legată de fiecare din cele trei spitale maramureșeni

Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea i-a mulțumit ministrului Alexandru Rafila că a ales să efectueze o vizită de lucru la spitalele din Maramureșul Voievodal, într-o zi atât de specială. Echipa de parlamentari social-democrați ai Maramureșului a încercat să îi ”smulgă” câte o promisiune ministrului Sănătății la fiecare vizită, pentru ca serviciile oferite maramureșenilor să crească, iar investițiile care au lipsit foarte mulți ani să fie la un nivel ridicat. ”Mă bucur că și la Sighetu Marmației, echipa ministrului a identificat proiecte care pot fi finanțate. Aici vorbim despre Secția de Chirurgie, dar și proiecte care sunt pregătite pentru finanțare pe fonduri europene, respectiv pe Programul Operațional pe Sănătate și pe Programul Operațional Regional. Spitalul de la Sighetu Marmației va avea susținerea necesară pentru ca dintr-un spital pavilionar să devină un spital monobloc în următorii ani”, a precizat deputatul social-democrat de Maramureș, Gabriel Zetea.

În ceea ce privește orașul Borșa, parlamentarul de Maramureș a arătat că aici există un deziderat de ani de zile pentru că, de atâta timp, administrația locală are grijă de un spital al Ministerului Sănătății. ”I-am transmis domnului ministru, în fața întregului colectiv al Spitalului din Borșa, că ne dorim ca această unitate medicală să aparțină maramureșenilor și să fie predat autorităților locale. Primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș a demonstrat că administrația pe care o conduce este una harnică, care știe să obțină fonduri europene, fiind singura primărie din România care a reușit să obțină finanțări pe toate axele de finanțare dedicate autorităților locale. Trecerea spitalului în subordinea Primăriei Borșa ar însemna mult mai multe posibilități de finanțare europeană”, a conchis deputatul Gabriel Zetea.

Vizita ministrului Sănătății și a echipei care l-a însoțit s-a încheiat în Vișeu de Sus, aici unde se află cel mai frumos și nou spital construit din fonduri guvernamentale. ”În anul 2018, alături de primarul din Vișeu de Sus, Vasile Coman și împreună cu managerul Spitalului Orășenesc am reușit să depunem un proiect cu finanțare din partea Companiei Naționale de Investiții, un proiect finalizat în anul 2021. S-a tot vorbit că în România nu se construiesc spitale, însă spitalul din Vișeu de Sus este dovada că nu doar se construiesc, ci chiar se finalizează unități medicale în țara noastră, iar în acest caz fericit, în județul Maramureș. Atâta timp cât proiectul este administrat de un primar harnic și implicat rezultatele nu întârzie să apară”, a subliniat deputatul de Maramureș, Gabriel Zetea.

Echipa PSD Maramureș i-a mulțumit ministrului Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila pentru această vizită în județul nostru și a dat asigurări că va urmări îndeaproape activitatea Ministerului Sănătății, pentru ca toate promisiunile făcute aici să fie duse la bun-sfârșit.

Te-ar putea interesa si

IPJ Maramureș: Prevenirea criminalității prin peer mediation

Vasile Dale

COMUNICAT VITAL – Semnarea Contractului de servicii MM-SER-02 “Servicii pentru Publicitatea Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Maramureș”

Redactie

9 DECEMBRIE: Ziua Internațională Anticorupție

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.