Important

ŞCOALA ALTFEL: Lecții de criminalistică și de dresaj canin

Este perioada în care școlile organizează săptămâna Școala Altfel. Tot mai multe cadre didactice se îndreaptă și spre poliție atunci când vine vorba de educația nonformală a elevilor. Scopul este de a pune elevii în contact cu specialiști din diferite domenii, pentru ca aceștia să primească informații cât mai concrete, cât mai aproape de adevăr. Astfel, la sugestia dirigintei unei clase de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare, un tehnician criminalist a ținut o lecție inedită de criminalistică. Liceeni au avut ocazia să facă o incursiune în tainele meseriei de polițist criminalist și de a observa, cu ajutorul metodelor și mijloacelor prezentate (descoperirea și ridicarea unor categorii de urme, identificarea persoanelor după semnalmente sau amprente), rolul extrem de important al criminaliștilor în aflarea adevărului. Interesul tinerilor față de această lecție de criminalistică s-a evidențiat prin multitudinea de întrebări pertinente adresate polițistului și prin participarea activă la lecție. Toată această implicare a fost răsplătită la final printr-o binemeritată diplomă.

Lecția de dresaj canin a fost o altă lecție aparte în Școala Altfel care s-a desfășurat la Școala Gimnazială Recea. Aici copiii s-au întâlnit cu polițiștii Serviciul de Ordine Publică – Grupa Canină, și cu ofițerul patruped Snow, care peste puțin timp va intra în rezervă.
Copiii s-au bucurat de prezența polițistului patruped. Au pus întrebări despre „viața de câine” în poliție, cum este dresat, ce mănâncă, ce lucrează efectiv și ce se va întâmpla cu el după ce va ieși din activitate.
Cânele iubitor de recompense și de un desert bun, a demonstrat că mirosul lui chiar dacă este specializat pe detectarea mirosului de tutun, când vine vorba de o gustare dulce, tentația e prea mare, iar buzunarul cu bunătăți sigur nu va rămâne necercetat.
Pe cât a fost de mare bucuria la întâlnire, pe atât de mare a fost regretul la despărțire.

Te-ar putea interesa si

CUM SA AI LOC DE PARCARE GRATIS? VEZI LA CE GESTURI RECURGE O BAIMAREANCA PENTRU A-I TINE LOCUL DE PARCARE OCUPAT SOTULUI (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Un “bombardier” cu ”BăMăWezi” a lovit două mașini parcate. Era rupt ”în gură” de beat (actualizare)

Vasile Dale

Comunicat de presă: Parlamentarii PNL Maramureș au adus județul în topul alocărilor bugetare suplimentare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.