Astăzi vă prezentăm mărturia cutremurătoare a unui tânăr de 18 ani sin Borşa care luni seara a fost implicat într-un accident rutier produs pe o stradă din oraş. Tânărul recunoaşte că a consumat 2 pahare de bere înainte de a se urca pe scuter însă nu înţelege de ce şoferul autoturismului în care a intrat cu scuterul l-a bătut atât de rău.
“Este adevărat am consumat 2 pahare de bere acasă, apoi am luat scuterul să merg la magazin să cumpăr pâine. La un moment dat am acroşat un autoturism, m-am oprit la faţa locului şi i-am spus şoferului că plătesc toată paguba creată. Nici nu a vrut să audă, a început să mă lovească cu pumnii şi picioarele, nu m-a lăsat din lovituri până într-un magazin unde am fugit şi acolo au sărit vânzătoarele şi i-au spus să nu mă mai bată”, aşa ne-a declarat Alin.
De cealaltă parte poliţiştii spun că tânărul nu deţinea permis de conducere, consumase băuturi alcoolice, iar mopedul era neînmatriculat.
“Aseară, 03 aprilie, în jurul orei 22.30, polițiștii din Borșa au intervenit la un accident rutier produs pe strada Decebal din oraș.
La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un moped pe care nu erau aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare, condus de către un tânăr de 18 ani din oraș, care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, a intrat în coliziune cu un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 27 de ani din oraș.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului de 27 de ani și de 0,55 mg/al alcool pur în aerul expirat în conducătorului auto de 18 ani, fapt pentru care acesta a fost condus la Spitalul Borșa în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă în prezența medicului de gardă și a personalului medical de serviciu tânărul a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge.
După producerea accidentului rutier soldat cu pagube materiale, șoferul de 27 de ani, l-a agresat fizic pe cel de 18 ani, după care i-a distrus mopedul prin lovirea acestuia cu un corp contondent.
În cauză, față de tânărul de 18 ani, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, iar față de bărbatul de 27 de ani, se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere” spun poliţiştii.
3 mesaje
Poate ar fi bine investit in Borsa si in masuri de aplicare a legii, ca numa porcarii de astea vad saptamanal. Numa salbaticie. Degeaba au partie olimpica. Mie nu imi vine sa ma duc in zona aia sa ma cazez, ca cine stie pe ce interlop deranjez si ma trezesc batut.
Animale nedomesticite
Ia veni si lui randul, roata se intoarce. A fi tot sange si cu picioarele rupte. Ca ala ce a facut accident si a murit acum cateva luni, ca Dumnezeu nu doarme