BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

Urmărire în trafic pe străzile municipiului Baia Mare. Doi puștani din Baia Mare și Satu Mare au fost încătușați. Ei au furat mașina

La data de 09 aprilie, în jurul orei 04.00, o patrulă de siguranță publică a interceptat în trafic un autoturism, la intersecția străzilor I.L Caragiale cu strada Victoriei.

În momentul în care polițiștii au pus în funcțiune semnalele luminoase și acustice pentru oprirea acestuia, conducătorul auto nu a respectat semnalele polițiștilor, ci și-a continuat deplasarea, fiind urmărit de polițiștii băimăreni până pe strada Victor Babeș, unde a oprit și a încercat să fugă. Polițiștii băimăreni l-au interceptat, fiind imobilizați în scurt timp atât conducătorul auto, cât și pasagerul din dreapta.

Ambii au fost identificați ca fiind doi tineri de 21 de ani din Baia Mare și județul Satu Mare. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că, tânărul care a condus autoturismul figurează cu permisul de conducere REȚINUT, și, totodată, vehiculul aparține unui bărbat de 31 de ani din Satu Nou de Jos.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere și furt în scop de folosință.

Aflat la volan sub influența alcoolului

Vineri, 07 aprilie, în jurul orei 09.30, polițiștii sigheteni au identificat la volanul unui autoturism pe strada General Mocsiuslki un tânăr de 27 de ani din comuna Săpânța, aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Testat cu aparatul etilotest de către polițiști, tânărului i-a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Te-ar putea interesa si

MINTE BOLNAVĂ: Un bărbat a spânzurat doi câini lângă un cimitir din Ilba. Reținut pentru 24 de ore

Redactie

EXCLUSIV: Scandal într-un local din Centru Vechi. Un client acuza bodyguard-ul ca l-a agresat

Vasile Dale

BUDEŞTI: Utilaje de peste 200.000 lei furate din Italia, descoperite de polițiștii de frontieră. Tată şi fiu, cercetaţi

Vasile Dale

1 mesaj

Peter Károly aprilie 11, 2023 at 8:53 pm

Strada din Sighetu Marmației are o altă denumire, nu General Mocsiuslki!

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.