BREAKING NEWSImportant

CONCERT EXTRAORDINAR: 25 de ani de activitate a corului SEINELUL

Corul ,,SEINELUL” impreuna cu Liceul Tehnologic Agricol ,,Alexiu Berinde” din Seini și Primăria Orașului Seini, reprezentată prin d-na  Primar Gabriela Tulbure, avem deosebita placere de a va face următoarea                   INVITATIE CORUL SEINELUL SI INVITATII. 

CONCERT    EXTRAORDINAR, cu prilejul aniversarii a 25 de ani de activitate.

Corul de copii ,,SEINELUL”, a fost fondat în anul 1998, la initiativa d-lui Prof. MIRCEA OVIDIU PATOVAN, profesor de Ed.Muzicala în cadrul prestigioasei instituții de educație LTA Alexiu Berinde Seini, profesor sub a cărui baghetă și coordonare si-a desfășurat activitatea timp de 25 de ani.

Minunata noastră reuniune de voci de  copii seineni, a fost și este o prezenta vie în viata artistica și culturala seineană și nu numai.

De-a lungul celor 25 de ani de activitate au concertat pe importante scene din judet, din tara și din străinătate,  adunând valoroase trofee și premii, ducând numele orașului nostru pana la San Remo, cea mai mare scena muzicala a lumii, de unde ne-am întors cu un prestigios loc II, secțiunea Coruri și Formații Vocale.

Este un minunat prilej de a fi impreuna la sărbătoarea aniversara, de a ne arata admirația, prețuirea și mulțumirea fata de ei.

Alături de Corul ,,SEINELUL”, vor evolua pe scena numeroși invitați, prieteni și colaboratori, precum și foști elevi, membrii ai corului.

Spectacolul va avea loc , duminica 7 Mai 2023, ora 18, la CASA ORASENEASCA DE CULTURA, SEINI.

VA ASTEPTAM CU DRAG!

Te-ar putea interesa si

Doi tineri din Maramureş vindeau droguri în Baia Mare, Ulmeni şi Jibou. 100-200 lei doza

Redactie

ÎNŞELĂCIUNE LA AMANET: Doi sârbi reţinuţi după ce au vrut să vândă bijuterii ca fiind din aur

Redactie

RO-ALERT: Remetea Chioarului şi Recea, carantinate zonal

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.