Important

ECOLOGIZARE: Azi a debutat campania „Curățăm Maramureșul”

Consiliul Județean Maramureș a demarat o amplă acțiune de ecologizare ”Curățăm Maramureșul”, care se va desfășura în perioada 8-12 mai 2023.

Iarna Baimareana

70 de unități administrativ-teritoriale s-au alăturat campaniei, iar cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, Instituției Prefectului Județului Maramureș și Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Maramureș, s-au mobilizat peste 8.500 de elevi, profesori, angajați ai primăriilor și alți voluntari care au dorit să se alăture acestei campanii.

Primele acțiuni de ecologizare au avut loc astăzi la Cascada Cailor, Barajul Firiza, Valea Roșie, în Sarasău, Ocna Șugatag, Arduzel, Fărcașa, Borșa, Poienile de sub Munte și Groșii Țibleșului.

Acțiunile vor continua pe parcursul întregii săptămâni, iar astfel cât mai multe zone din județul Maramureș vor fi curățate.

„Este foarte important să dăm un exemplu pozitiv și fac un apel către toți cetățenii să fie mai responsabili atunci când petrec timp în natură. Doar prin acțiunile fiecăruia dintre noi putem să păstrăm Maramureșul cât mai curat și să ne bucurăm de mediul care ne înconjoară”, a transmis Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Harta, precum și numărul participanților pe fiecare zonă care va fi ecologizată pot fi consultate accesând link-ul: https://bit.ly/41evFQQ

Te-ar putea interesa si

A fost depusă documentația pentru ecologizarea zonei Bloaja Avarii, contaminată cu tone de steril de flotație

Redactie

INFORMARE IPJ: MĂSURI PRIVIND ACTIVITATEA DE RELAŢII CU PUBLICUL LA SERVICIUL ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE

Vasile Dale

Tg. LĂPUȘ: „Împreună pentru o vacanță în siguranță” – mesajul polițiștilor a ajuns la aproape 2000 de copii

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.