BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV: Scandal la Granitta Cafe din Baia Mare. Un bărbat şi-a plesnit iubita – actualizare

Incidente grave aseară în jurul orei 22.00 într-o cafenea de pe bd. Regele Mihai din Baia Mare. Conform primelor informaţii, între doi bărbaţi, clienţi ai localului, a izbucnit o altercaţie în urma căreia a avut de suferit iubita uneia dintre ei. După ce barmaniţa a cerut ajutor la 112 trei echipaje de poliţie şi un echipaj SMURD au intervenit. Poliţiştii au stabilit că scandalul a avut loc între un bărbat de 28 de ani şi unul de 31 de ani. Victima conflictului a fost o femeie de 31 de ani din Groşii Ţibleşului, ea fiind lovită peste faţă de iubitul ei (cel de 31 de ani). Ea a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, însă a refuzat transportul la spital. Totodată, poliţiştii au intenţionat să emită ordin de protecţie doar că femeia s-a opus categoric.
Totuşi, poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele celor doi bărbaţi pentru comiterea infracţiunii de tulburare liniştii şi ordinii publice iar pe numele agresorului de 31 de ani şi pentru infracţiunea de violenţă în familie.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

Aseară, 16 mai a.c., la ora 21.15, polițiștii de ordine publică băimăreni au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 de către o femeie de 36 de ani din Baia Mare, despre producerea unui scandal la un local situați pe bulevardul Regele Mihai.



În urma deplasării la fața locului a mai multor echipaje de poliție, din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că, doi bărbați de 28 și 31 de ani din Baia Mare și Groșii Țibleșului ar fi tulburat ordinea și liniștea publică prin faptul că ar fi provocat scandal în incinta localului. De asemenea, bărbatul de 31 de ani ar fi agresat fizic o femeie de 31 de ani.

În urma completării formularului de evaluare a riscului, victima s-a opus emiterii ordinului de protecție provizoriu.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și violență în familie.

Te-ar putea interesa si

Şofer din Baia Mare rănit în accident la Cluj! A intrat cu BMW-ul într-un copac

Redactie

CLANUL CARE FACE LEGEA ÎN CODRUL ÎN CARE A FOST UCIS PĂDURARUL LIVIU POP: „Toată lumea ştie, dar nimeni nu spune nimic, pentru că toţi sunt ameninţaţi“

Vasile Dale

D I S P O Z I Ţ I E privind convocarea Consiliului Judeţean Maramureş în şedinţă ordinară

Vasile Dale

1 mesaj

alex mai 18, 2023 at 6:38 am

În urma completării formularului de evaluare a riscului, victima s-a opus emiterii ordinului de protecție provizoriu.

bravo. O sa incasezi multe palme si multi pumni in viata.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult