ImportantUncategorized

Ziua Copilului – sărbătorită în Muzeul Satului din Baia Mare timp de patru zile

Copiii de toate vârstele se vor putea bucura de activitățile organizate în Muzeul Satului din Baia Mare, pe parcursul a patru zile, în perioada 1-4 iunie 2023, în cadrul evenimentului ”1 IUNIE în Satul Copilăriei”.

Între orele 10:00-18:00, copii sunt invitați să participle la activități precum tiroliană, ateliere de pictură, ateliere de confecționare măști, momente artistice, pictură pe față, canto clasic, canto popular, muzică și dansuri populare, basme, concursuri de ghicitori, experimente de științe aplicate, observații astronomice asupra soarelui, lumea mineralelor, prezentare echipamente militare antice, dar și multe alte surprize.

Întrarea în Satul de pe Dealul Florilor este liberă în aceste patru zile, astfel încât copii împreună cu părinți, bunici și prieteni să se bucure de această zi minunată dedicată lor.

La reușita evenimentului din acest an, coordonat de Consiliul Județean Maramureș, își aduc contribuția Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș, Serviciul Județean Salvamont Maramureș, Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” Baia Mare, Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”, Organizația de Management al Destinației (OMD) Maramureș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare, Ansamblul Național Folcloric ”Transilvania”.

Te-ar putea interesa si

Peste 6 kilograme de de tutun confiscată de polițiști de la un băimărean

Redactie

POLIȚIA MARAMUREŞ: Măsuri pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu CORONAVIRUS

Vasile Dale

COD GALBEN de vijelii şi grindină

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.