Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp în intersecția din centrul localității Hideaga (comuna Satulung). Din primele informații reiese că în eveniment au fost implicate două vehicule: un autoturism și un scuter.
Scuteristul circula regulamentar dinspre Colțirea spre Lăpușel, pe drumul principal. Un alt conducător auto, care venea dinspre Mogoșești, nu i-a acordat prioritate de trecere fiind surprins și accidentat.
Cei doi conducători auto au fost testați rezultatul fiind negativ. Din fericire scuteristul purta casca de protecție în momentul accidentului astfel că nu a suferit leziuni corporale grave. Totusi el a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat pentru a fi examinat medical la Spitalul Județean Baia Mare.
Pe perioada cercetărilor traficul rutier a fost îngreunat în zonă.
ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ
Ieri, 02 iunie, la ora, 14.15, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că pe D.J. 193, în localitatea Hideaga, s-a produs un accident rutier cu victimă.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o femeie de 30 de ani din Valea Chioarului, a intrat în coliziune cu un motociclu condus de către un bărbat de 29 de ani din Baia Mare.
În urma impactului, bărbatul a fost proiectat pe partea carosabilă, a suferit vătămări corporale, motiv pentru care a fost transportat de către un echipaj S.M.U.R.D. la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
1 mesaj
[…] EXCLUSIV FOTO: Impact în intersecție la HIDEAGA: Un autoturism a lovit un scuteristEXCLUSIV FOTO: Un bărbat beat pe scuter a intrat frontal într-un autovehicul de teren la Poienile de Sub Munte impactmaramureșmotocicletapolitiesighetu marmațieistiri maramuresDistribuie0 stirea anterioara […]