Maramuresul Istoric

TISA: Maramureșean prins la volanul unui autoturism cu dreptul de a conduce anulat și sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii de frontieră maramureșeni au depistat în trafic un bărbat de 51 de ani din județul Maramureș care conducea un autoturism deși nu avea acest drept și sub infuența băuturilor alcoolice.

Ieri, 1 iunie 2023, în jurul orei 23.20, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au oprit în trafic pentru control, pe raza localității Tisa, un autoturism marca Volkswagen, care circula haotic.

La volan se afla un cetățean român de 51 ani, domiciliat în județul Maramureș. Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că nu are permisul de conducere la el, așa că nu poate să-l prezinte.

Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, lucătorii noștri au solicitat în sprijin un echipaj din cadrul Secției 6 Poliția Rurală Sarasău care l-au testat pe bărbat, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, șoferul a fost condus la spitalul Municipal din Sighetu Marmației pentru recoltare de probe biologice.

Totodată, în urma unor verificări suplimentare, s-a constatat că bărbatului i-a fost anulat dreptul de a conduce.

În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul de către o persoană fără permis de conducere, conform Codului Penal, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Transport neconform de masă lemnoasă în zona Poienile de Sub Munte – Ruscova descoperit de polițiștii de frontieră

Vasile Dale

5 copii au rămas orfani: Un bărbat din Borșa a salvat viața fiicelor lui cu propria lui viață. Șoferul fără permis încă este liber! – ACTUALIZARE

Vasile Dale

FOTO / VIDEO: Intervenții la foc automat ale pompierilor civili și militari din Maramureș – ACTUALIZARE

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.