Important

IUBEŞTE ŞI FĂ CE VREI! Poliţiştii băimăreni, discuţii cu angajații din două societăți comerciale despre violenţa în familie

Săptămâna trecută polițiștii de prevenire și cei de la Serviciul de Ordine Publică de la Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș s-au întâlnit cu angajații din două societăți comerciale din Baia Mare.
Scopul întâlnirii a fost de a aduce la cunoștința cetățenilor modificările legislative aduse legii privind violența în familie, aceasta fiind una din prioritățile naționale ale Poliției Române.

De multe ori nu înțelegem în profunzime sensul cuvintelor. Trăim după tipare comportamentale învățate în familie și considerăm că așa este normal, că așa trebuie să fie.

Iarna Baimareana

A iubi înseamnă a fi îndrăgostit, a avea o mare afecțiune față de o persoană. A iubi nu înseamnă a controla, a îngrădi. Atunci când iubim dorim binele celuilalt dorim ca persoana iubită să fie fericită. De ce se transformă iubirea în control? Pentru că avem așteptări. Pentru că fericirea noastră depinde de celălalt.
Atunci când intervine controlul, apare încălcarea drepturilor, iar comiterea de infracțiuni este inevitabilă.

Violența în familie este infracțiune și nu se referă doar la lovire. Modificările legislative aduse legii privind violența în familie încep cu prezentarea formelor pe care aceasta le îmbracă. Astfel vorbim de violență în familie atunci când amenințăm (violență verbală) atunci când dorim să ne impunem propria voință asupra celeilalte persoane (violență psihologică), atunci când este restricționat accesul la resursele materiale sau interzicerea ocupării unui loc de muncă (violența economic), atunci când este interzis victimei dreptul de a se întâlni cu familia sau prietenii (violența socială), atunci când este îngrădit dreptul de manifestare a credinței (violența spirituală), atunci când folosim forța în relațiile intime (violența sexuală) și atunci când prin mesaje, email victima este amenințată, jignită (violența cibernetică).

O altă modificare importantă adusă legii este ordinul de protecție provizoriu pe care polițistul poate să îl emită la fața locului. Acesta e valabil 5 zile, este înaintat instanței și poate fi prelungit până la 6 luni printr-un ordin de protecție. În cazul în care agresorul încalcă ordinul de protecție provizoriu sau ordinul de protecție emis de instanță este pasibil de o pedeapsă cu închisoarea între 6 luni și 5 ani.

Victimele pot beneficia de locuințe protejate, oferite de Direcția Socială De Protecție a Copilului și Centrul Social Tranzit. Aici primesc adăpost, hrană, consiliere psihologică, juridică, vocațională.
Copiii martori ai violenței în familie sunt și ei victime. Sunt afectați emoțional mult mai mult decât putem conștientiza.

Te-ar putea interesa si

Furt de andezit la Ocna Şugatag

Vasile Dale

SURSE: Cine vor fi viitorul prefect și viitorul subprefect de Maramureș (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Consiliul Județean Maramureș – Ajutoarele donate de maramureșeni ajung direct în Ucraina

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.