A încălcat ordinul de protecție și are dosar penal
Ieri, 21 iunie, la ora 16.23, polițiștii din Ocna Șugatag au fost sesizați de către un bărbat de 44 de ani din Budești, despre faptul că tatăl său nu respectă ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști pe numele său.
La fața locului, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 72 de ani, care se afla la parterul imobilului de domiciliu, iar în aceeași locuință a fost identificată și victima împreună cu soția sa.
În fapt, la data de 20 iunie a.c., polițiștii au intervenit la un imobil din localitatea Budești, după ce au fost sesizați că bărbatul de 44 de ani, este amenințat cu un topor. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare și au emis un ordin de protecție provizoriu prin care bărbatul de 72 de ani, era obligat să părăsească temporar imobilul de domiciliu și să păstreze o distanță minimă de 50 m față de fiul său și nora sa.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 47 alin. 2 din Legea 217/2003.
Fiica și-a agresat mama
Ieri, 21 iunie, la ora 13.23, polițiștii Biroului de Ordine Publică Baia Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat, de 50 de ani, despre faptul că mama sa a fost agresată fizic de către fiica acesteia de 53 de ani.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat victima ca fiind o femeie, de 75 de ani, din Baia Mare și femeia bănuită de comiterea faptei.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
Femeie agresat de concubin
Ieri, 21 iunie, la ora 10.24, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către o femeie, de 45 de ani, despre faptul că a fost agresată fizic de către concubinul său de 41 de ani, provocându-i leziuni corporale.
Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, unde a rămas internată.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.