Aseară, 22 iunie, la ora 19.57, polițiștii din Săliștea de sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat, despre faptul că în timp ce conducea un tractor agricol pe un teren viran din Valea Bistriței, din comuna Săcel, din cauza terenului umed și înclinația terenului, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat, suferind vătămări corporale.
La faţa locului a fost identificat apelantul, ca fiind un bărbat, de 52 de ani, din Săcel, care acuza dureri la nivelul corpului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg./l alcool pur in aerul expirat.
Bărbatul a fost preluat de către un echipaj S.M.U.R.D. și transportat la Spitalul Sighetu Marmației, în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Infracțiuni rutiere depistate de polițiști
Ieri, 22 iunie, la ora 11.42, în timp ce polițiștii Secției 3 Fărcașa, efectuau serviciul de patrulare pe strada Mihai Eminescu din Fărcașa au oprit pentru control un motociclu care nu avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare.
Conducătoarea acestuia a fost identificată ca fiind o tânără de 24 de ani din Ardusat, iar în calitate de pasageră a fost identificată o minoră de 3 ani.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Beat la volan prin centura orașului Baia Mare
Aseară, 22 iunie, la ora 21.49, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș, au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Oborului din Baia Mare.
La volan a fost identificat un bărbat, de 46 de ani din Baia Mare. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză polițiștii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii pus în aplicare de polițiștii maramureșeni
Ieri, 22 iunie, la ora 13.50, polițiștii Secției 6 Sarasău au pus în executare un Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii, emis de Judecătoria Sighetu Marmației, pe numele unui bărbat de 27 de ani din Rona de Sus.
Acesta este condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.