Important

RUTIERE: Coliziune între două autoturisme în Ruscova, maramureşeni cercetați pentru infracțiuni rutiere

La data de 7 iulie, polițiștii rutieri din Vișeu de Sus au intervenit la un eveniment rutier în Ruscova, pe D.J. 187.
Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că, un tânăr de 25 de ani din Poienile de Sub Munte, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune laterală stânga cu un alt autoturism, care circula din sens opus și era condus de un bărbat de 38 de ani din județul Giurgiu.

În urma impactului a rezultat doar pagube materiale, dar conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului auto de 25 de ani rezultând o valoare de 0,93 mg/alcool pur în aerul expirat.

Iarna Baimareana

În cauză, se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Identificați de polițiști și cercetați pentru infracțiuni rutiere

Vineri noaptea, un echipaj de ordine publică din Baia Mare au observat un autoturism, care a pătruns pe sensul interzis de pe strada Munteniei. La volan a fost identificat un tânăr de 22 de ani din Târgu Lăpuş, iar la testarea acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din Tăuții Măgherăuș, au identificat la volanul unui autoturism, condus pe strada 111 din localitatea Nistru, un bărbat de 41 de ani din Sălsig, care, la testarea cu etilotestul, a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aseară, polițiștii Biroului de Ordine Publică, aflați în serviciul de patrulare, au observat pe bulevardul Unirii din municipiu, un autoturism care ar circula haotic. Au procedat la oprirea acestuia, fiind identificat la volan un băimărean de 28 de ani, care a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celor identificați conducând autoturisme sub influența alcoolului le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, un bărbat și o femeie în vârstă de 31 de ani din Tisa și Vișeu de Sus, au condus un autoturism și un moped în Bocicoiu Mare și Vișeu de Sus, fără a deține permis de conducere. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Acțiuni în sistem integrat desfășurate de polițiștii maramureșeni

Și în acest weekend, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, în cooperare cu jandarmii maramureșeni, polițiștii de frontieră și echipaje ale Poliției Locale, au acționat pe toate arterele din județ, pentru prevenirea și combaterea săvârșirii de fapte ilicite, a celor care nu respectă legislația rutieră în vigoare și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost desfășurate 35 de acțiuni, în sistem integrat, fiind angrenați pentru desfășurarea activităților structuri de ordine publică, rutieră și judiciar.

Polițiștii au verificat peste 120 de autovehicule și au legitimat peste 750 de persoane, iar în urma activităților desfășurate au fost constatate abateri la regimul circulației publice și ale Legii 61 din 1991 Republicată. Polițiștii au aplicat 382 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 160.000 de lei, din care 282 la O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice.

Ca măsuri complementare, polițiștii maramureșeni au reținut 33 de permise de conducere, dintre care cele mai multe pentru nerespectarea regimului legal de viteză, și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.
Peste 200 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei.

Acțiunile polițiștilor maramureșeni vor continua și în perioada următoare pentru siguranța cetățenilor și desfășurarea în siguranță a traficului rutier.

Te-ar putea interesa si

DE INTERES: ANGAJĂRI LA I.S.U. MARAMUREȘ

Vasile Dale

Peste 75 de litri de sânge recoltați în cadrul campaniei de donare ”Avem același sânge”, organizată în Baia Mare

Redactie

Tipuri de spoturi LED tavan pentru living

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.