BREAKING NEWSEveniment

IONEL BOGDAN, președinte CJ Maramureș: ”Am cerut demisiile conducerii DGASPC Maramureș și am depus plângere penală împotriva Asociației RE-MIN”

În data de 10 iulie 2023, am cerut Corpului de control al președintelui efectuarea unui control intern în cadrul centrelor DGASPC Maramureș. Am demarat acest control ca urmare a inspecției pe care am realizat-o în 2021 și 2022 pentru a mă asigura că măsurile impuse atunci au fost aplicate în centrele DGASPC Maramureș, iar condițiile în care sunt îngrijite persoanele cu nevoi speciale din județ să fie în conformitate cu standardele cerute de lege.

Deși conducerea DGASPC Maramureș ne-a informat în data de 13 iulie 2023 că directorul adjunct a efectuat un control la centrul din localitatea Bărdești, județul Mureș, iar cei 23 de beneficiari se află la locația contractată, în data de 14 iulie 2023, AJPIS Mureș a transmis către DGASPC Maramureș o adresă privind faptul că cei 23 de adulți, pentru care au fost externalizate serviciile sociale, sunt de fapt într-o altă locație, neautorizată, în Târgu Mureș, strada Cornești. Astfel, am cerut corpului de control să verifice realitatea informațiilor prezentate de către DGASPC Maramureș și s-a constatat că informațiile furnizate nu corespund realității.

Iarna Baimareana

Drept urmare, în urma raportului efectuat de corpul de control în perioada 15-18 iulie 2023 și prezentat astăzi, am cerut demisiile directorilor general și adjunct din cadrul DGASPC Maramureș – Alina Coste și Dorina Curteanu.

De asemenea, am depus o plângere penală împotriva Asociația RE-MIN și a reprezentantului său legal, de înșelăciune, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș. Totodată, am dispus constituirea comisiei de cercetare disciplinară pentru personalul din cadrul DGASPC Maramureș, responsabil pentru urmărirea modului de acordare a serviciilor sociale pentru beneficiari.

Beneficiarii au fost relocați în data de 15 iulie 2023 în Maramureș, în centrele din Ocna Șugatag și Sighetu Marmației.

Vom continua controlul în toate centrele DGASPC Maramureș, până astăzi fiind verificate 21 de centre din județ.

Avem responsabilitatea să asigurăm condiții decente de trai și îngrijire de înaltă calitate pentru semenii noștri cu nevoi speciale. Consider că cei care nu respectă dreptul la o viață decentă al persoanelor cu nevoi speciale trebuie să fie sancționați ferm.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Conduși de fostul comandant aflat în timpul liber, pompierii lăpușeni au salvat Mănăstirea Rohiița de la a fi mistuită de flăcări

Vasile Dale

IJJ MARAMUREŞ: Viitori jandarmi în stagiul de practică

Vasile Dale

NICIO ZI FĂRĂ  INFRACŢIUNI RUTIERE: Şoferi băuţi prinşi în trafic

Redactie

3 mesaje

R iulie 19, 2023 at 11:54 am

Controale peste controale, comisii peste comisii, demisii și demiteri pe principiul ; să plece ai lor sa vina ai noștri. Pentru asistați condițiile vor fi aceleași, mizerabile.

Raspunde
FARA PARTID iulie 19, 2023 at 11:48 pm

Sau poate îl va numii dl Ionel Bogdan pe dl Boitor director și se vor întoarce în Evul Mediu Timpuriu când era dl Mircea Man la butoane,( nu e nici o diferenta,doar mustața)

Raspunde
FOTOGRAFII ȘOCANTE: Județul Maramureș nominalizat de Ciolacu în scandalul ”Azilelor Groazei”. Premierul României cere desfiinţarea unor instituţii şi suspendarea unor şefi. – Stiri din Maramures iulie 20, 2023 at 12:14 pm

[…] Premierul Marcel Ciolacu a solicitat, astăzi, la începutul şedinţei de Guvern, desfiinţarea unor instituţii, precum şi suspendarea din funcţie a unor şefi în contextul dosarului Căminele Groazei. Sunt județele unde s-au găsit centre fără autorizație, centre care funcționau clandestin, „toate sub ochii funcționarilor statului român, plus alte centre cu probleme grave închise sau cu activitatea suspendată. Din punctul meu de vedere este inadmisibil acest lucru”, a spus Ciolacu. De altfel, încă de ieri, președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan a cerut public demisiile conduc… […]

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.