BREAKING NEWSImportant

PING PONG cu actorii Teatrul Municipal Baia Mare. Primăria a plătit doar 50% din salariu pentru că nu ar mai fi bani până la rectificare (VIDEO)

Situatie nemaintalnita până acum la Teatrul Municipal Baia Mare, aflat în subordinea Primăriei şi a Consiliului Local. Angajații instituţiei au primit doar 50% din salariile pe luna iunie şi acestea cu o întârziere de 3 zile.

Încă de miercuri seara mai mulţi actori şi-au exprimat îngrijorarea şi revolta pe retelele de socializare, vizavi de felul în care sunt trataţi deşi îşi exercită profesia cu dăruire şi pasiune.

Aceştia ne-au declarat că durerea lor cea mai mare este ca nu au primit nici o explicatie privind intarzierea salariilor. Sunt deja 12 zile de când se intreaba daca vor mai primi banii pentru care au muncit.

Problemele au apărut din cauza bugetului care nu ar fi fost gândit într-un mod echilibrat susţin unii consilieri locali. Ca urmare lucrurile nu aveau cum să funcţioneze.

Managerul Teatrului Municipal Radu Macrinici precizează că din subvenția primită, teatrul a asigurat banii de producție și cheltuieli pentru întreg anul, ca instituţia să poată funcționa și să fie spectacole, având promisiuni de la primărie că până în data de 10 Iulie se va face rectificarea bugetară și se vor completa salariile. Nu puteau fi alocate toate sumele numai pentru salarii, fiindcă activitatea ar fi fost blocată pe alte segmente.

Conducerea Teatrului Muncipal a transmis mai multe adrese către Primăria Baia Mare în care s-a menţionat că bugetul de salarii nu ajunge.

Pe de altă parte, cei din Primărie ridică din umeri şi afirmă că vina nu este a lor, pisica fiind aruncată în curtea vecinului, adică tot la Teatrul Municipal, cum că, cei de acolo nu au gestionat bine bugetul.

Mai mult se pare că nu se ştie cine răspunde direct de instituţia de cultură. Viceprimarul Pap Zsolt a declarat că nu este în subordinea sau la fel şi cel de-al doilea viceprimar Doru Dăncuş.

Am cerut informatii privind bugetul de salarii si de funcţionare de la contabilitatea Teatrului Municipal. Referitor la necesarul în luna iulie pentru salariile aferente lunii trecute ni s-a comunicat ca acesta a fost de 634 mii de lei iar suma de care a dispus institutia a fost de aproape 223 de mii de lei. De asemenea bugetul de cheltuieli la secțiunea funcționare pentru trimestrul II este în sumă de 2 milioane 588 de mii de lei. Viceprimarul a mentionat ca cel mai probabil in data de 31 iulie va avea loc rectificarea bugetara. Rămâne de văzut ce se va întampla.

Reporter realizat de colegii de la PLUS TV Maramureș

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Cadavrul ucraineanului mort pe Vf. Pop Ivan a fost coborât după o săptămână

Redactie

POMI: O familie cu copii raniti intr-un accident dupa ce un maramuresean a intrat pe contrasens

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: A FOST PRĂPĂD LA CAVNIC – Orașul acoperit de un strat de 2-3 cm de gheață

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.