BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

FOTO: Maramureșean depistat cu o jumătate de kg de substanțe interzise, la Vișeu de Jos

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au oprit în trafic un autoturism condus de către un tânăr maramureșean de 26 de ani, în care au descoperit două pungi care contineau o substanță de culoare alb cristalină, susceptibilă a fi substanță interzisă, respective peste 500 de grame drog de mare risc 3-CMC cu o valoare de piață de aproximativ 53.000 de lei , pe care intenționa să o comercializeze.

În autoturism a mai fost descoperit un cântar de mare precizie precum și suma de 4.500 euro.

Sâmbătă, 29 iunie a.c., în jurul orei 05.40, un echipaj mobil din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control pe o stradă din localitatea Vișeu de Jos, un autoturism marca Dacia înmatriculat în România condus de un cetățean român, în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

În urma unui control efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit două pungi care conțineau o substanță alb cristalină, una ascunsă în ușa din față stânga, iar cea de-a doua în zona schimbătorului de viteze, precum și un cântar de mare precizie, în ambele pungi fiind vorba de peste 500 de grame, posibil substanţă interzisă de la consum. Conducătorul auto a declarat că nu știe ale cui sunt pungile cu substanțele respective.

Totodată, substanța a fost ridicată, ambalată, sigilată și transmisă către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș în vederea continuării cercetărilor.

Tot sâmbătă, în baza unui mandat emis de Tribunalul Maramureș, polițiștii de frontieră împreună cu reprezentanți ai SCCO Maramureș au efectuat o percheziție la domiciliul maramureșeanului, ocazie cu care au mai ridicat alte pliculețe cu reziduri din aceeași substanță, precum și alte două cântare de mare precizie.

În cauză, se efectuează cercetări în baza delegărilor procurorului de caz din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută de Legea 143/2000.

De asemenea, în urma probatoriului administrat de procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele maramureșeanului. La data de 30.07.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Maramureș a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Te-ar putea interesa si

VIDEO SOCANT: O șoferiță de 19 ani din Baia Mare spulberă o femeie pe o trecere pentru pietoni din Cluj Napoca

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Tragedie la Cavnic – Un barbat a murit în stradă. Cadrele medicale SMURD au încercat în zadar să îl resusciteze

Vasile Dale

EXCLUSIV: DUBLĂ TRAGEDIE – A decedat și cel de-al doilea muncitor electrocutat la Cătălina

Vasile Dale

2 mesaje

EXCLUSIV FOTO: Un taximetrist era dealer-ul tinerilor din Vișeu de Sus. A fost arestat preventiv – Stiri din Maramures iulie 31, 2023 at 12:41 pm

[…] FOTO: Maramureșean depistat cu o jumătate de kg… […]

Raspunde
EXCLUSIV VIDEO: Cum și-a permis un fost polițist să blochezi DN18 în Vișeu de Sus cu o taximetru în care s-au găsit la final de iulie 500 grame de droguri (SURSE) – Stiri din Maramures octombrie 8, 2023 at 1:43 pm

[…] alegerile locale din partea USR era dealer-ul tinerilor din Vișeu de Sus. A fost arestat preventivFOTO: Maramureșean depistat cu o jumătate de kg de substanțe interzise, la Vișeu de Jos dn18drogurimaramureșpolitiestiri baia marestiri maramurestraficvișeu de susDistribuie0 stirea […]

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.