Important

BREB – MARAMUREŞ: Un sat românesc atât de frumos, încât turiștii străini vin și nu mai pleacă

Ospitalitate la superlativ. Este ceea ce a făcut din Breb unul dintre cele mai vizitate sate din Maramureş. De promovare s-au ocupat chiar turiştii străini, care se întrec în recenzii pozitive. Sunt fermecaţi de casele colorate, bisericile de lemn, dar mai ales de viaţa tihnită şi tradiţiile de sute de ani. Unii s-au gândit că este prea frumos ca să mai plece… aşa că s-au mutat definitiv acolo.

Breb arată ca un sat desprins din imaginaţia unui scriitor de basme. Casele de lemn par că zâmbesc, natura e gătită ca de sărbătoare, iar munţii care străjuiesc localitatea te îndeamnă la drumeţii. Sunt frumuseţi care i-au fermecat pe turiştii străini.

Iarna Baimareana

Turist berlinez: Bisericile vechi de lemn, fauna, urşii şi lupii – acestea sunt motivele pentru care am venit aici.

Anja, turistă din Cehia: Toată lumea pare să aibă găini, toată lumea pare să aibă o vacă. Este foarte interesant pentru copii să vadă.

Comuna maramureşană nu s-a promovat turistic

Afacerea care le aduce bani frumoşi unor elevi în vacanţa de vară. Vor să dubleze profitul de anul trecut

Turist berlineză: L-am găsit pe o aplicaţie. Am citit foarte multe lucruri frumoase.

Recenziile, toate la superlativ, au un numitor comun: ospitalitatea oamenilor.

Viorica Hotea, administrator pensiune: Toţi care vin se întorc şi a doua oară sau ne scriu mesaje şi mai vor să vină.

Pensiunile din Breb păstrează arhitectura tradiţională. Însă vizitatorii sunt deseori poftiţi şi în casele localnicilor.

Viorica Hotea, administrator pensiune: Oricine poate să meargă într-o casă tradiţională sau într-o cameră tradiţională. Să-şi facă poze, să vadă cum se trăieşte viaţa la ţară.

Localitatea este atestată documentar din secolul 14
La 77 de ani, tanti Maria se pomeneşte tot mai des cu turişti dornici să-i calce pragul casei vechi de peste 100 de ani. Îi primeşte în port tradiţional şi le arată cum se decorează o casă de la ţară cu ceea ce iese din războiul de ţesut. Nu uită nici de omenie.

Localitatea este atestată documentar din secolul 14. Aici trăia o specie de castor denumită breb şi aşa a apărut numele comunei. Cel mai cunoscut reper este biserica cu un turn de lemn construit în 1531 – cel mai vechi din ţară.

Un olandez s-a mutat definitiv la Breb
Nu toate gazdele s-au născut în sat. Olandezul Bram obişnuia să vină aici ca turist în fiecare an şi până la urmă s-a mutat definitiv. Acum administrează campingul de la poalele Munţilor Gutâi.

Bram Heus – administrator camping: Iubesc ce fac. E frumos. Oamenii sunt foarte amabili, natura e fantastică, peisajul e grozav. Totul e grozav.

Preţul unei nopţi de cazare în Breb poate porni de la 60 de lei, iar în pensiunile tradiţionale ajunge şi la 300 de lei.

sursa observatornews.ro

Te-ar putea interesa si

FOTO: Jandarmii montani și-au serbat ziua aniversară alături de elevi

Redactie

Vaporaș 100% electric pe lacul Firiza

Redactie

ATENȚIE: Abandonarea animalelor constituie contravenție!

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.