Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV CORESPONDENȚĂ DIN AEROPORTUL LYON: Încă o bătaie de joc marca Wizz Air. Zborul Cluj – Lyon și Lyon – Cluj a fost anulat. Reprezentanții companiei s-au ascuns de furia românilor

Astăzi toate televiziunile naționale au anunțat cu surle și trâmbițe faptul că Wizz Air a fost reclamată de România, prin Ministerul Transporturilor, la Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei, respectiv la instituţia care a oferit licenţa companiei aeriene.

Culmea că e în ziua în care secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Bogdan Mândrescu făcea acest anunț, compania maghiară Wizz Air și-a mai bătut încă odată de pasagerii români. Astfel, zborul Cluj – Lyon (decolare la ora 18.25) și Lyon – Cluj (aterizare ora 0.10) A FOST ANULAT. Sute de pasageri au rămas cu ”ochii-n soare” atât pe Aeroportul Internațional Cluj cât și pe Aeroportul francez din Lyon.

imagini transmise de cititorul nostru Boby Oscar din Aeroportul Lyon

Cititorii noștri ne-au transmis imagini video filmate în Aeroportul din Lyon. ”Cea mai mare bataie de joc din partea Wizz air. Au anulat zboru Lyon -Cluj , urmatorul zbor este doar marți. Noi am venit din Portugalia aici pentru a putea zbura la Cluj. Probleme tehnice ne-au spus. Cei de la Wizz Air nici nu au venit la aeroport, nu au venit să discute cu noi. Încercăm să aflăm variante de zbor mâine. Noaptea de cazare ne-a fost asigurată de cei de la Aeroportul din Lyon. Ne-au spus că de mâine sunte pe cont propriu, să ne descurcăm cu dorim” ne-a transmis Boby Oscar, cititor www.vasiledale.ro.

Actualizare – Uite cazarea/nu e cazarea

Pasagerii zborului Lyon – Cluj au fost duși la un hotel de lângă Aeroport. Doar că odată ajunși acolo, li s-a spus că nu au nicio rezervare. ”Acum ne întoarcem la aeroport. A venit cu noi și un reprezentant al hotelului pentru a vedea unde s-a făcut rezervarea” ne-a scris cititorul nostru.

Ce a anunțat ministrul secretar de stat

„Astăzi am avut o serie de discuții extrem de aplicate în legătură cu anulările zborurilor, întârzierile în operare și situația pasagerilor companiei Wizz Air în România. La întâlnire au participat Yvonne Moynihan, Chief Corporate Officer Wizz Air Group, Zsuzsanna Poss, Chief Communications and Customer Officer Wizz Air Group, și Diarmuind O Conghaile, Managing Director Wizz Air Malta.

I-am înștiințat oficial pe reprezentanții Wizz Air că am informat Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (acest organism fiind și cel care a licențiat compania aeriană) pentru a pune cu celeritate în aplicare legislația în materie, având în vedere că Wizz Air a anulat 9 curse într-o zi din motive tehnice. Am cerut de urgență conducerii Wizz Air un plan de măsuri concrete prin care să reducă numărul de curse anulate din motive tehnice și să asigure coerența curselor aeriene, rezolvând și problema personalului navigant care lucrează peste limita de timp permisă.

Prezent la discuții, Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a informat reprezentanții Wizz Air că a anunțat Autoritatea europeană pentru drepturile pasagerilor în legatură cu situațiile generate la noi în țară de către Wizz Air.

Am informat conducerea Wizz Air că îi vom monitoriza cu atenție și i-am avertizat, totodată, că nu vom tolera niciun derapaj de la reglementările internaționale și naționale în domeniul aviației„, a scris Bogdan Mîndrescu în postarea de pe Facebook.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT