Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

VIDEO: Astăzi, incendiu la Crasna Vișeului. Află ce intervenții au avut pompierii maramureșeni în minvacanță

Pompierii maramureșeni au fost la datorie în perioada minivacanței care tocmai s-a încheiat. Salvatorii maramureșeni au lichidat trei incendii în perioada sus amintită. Astăzi au mai intervenit la stingerea unui alt incendiu.

Sâmbătă, 12.08., pompierii sigheteni au intervenit în Sat Șugatag pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă. Focul a distrus circa 3 metri pătrați de asterială din lemn și a degradat 12 metri pătrați de tablă.

Luni, 14.08., la Dragomirești, pompierii din Bogdan Vodă au intervenit, cu două echipaje de stingere, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din lemn, situată într-o zonă greu accesibilă. Focul a distrus circa 70 de metri pătrați din casa de lemn.

Tot luni, pompierii din Șomcuta Mare au lichidat un incendiu de vegetație uscată în urma căruia a ars aproximativ o tonă de iarbă depozitată pe margine drumului. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca focul să nu se extindă la pădurea din apropiere.

Marți, 15.08., pompierii din cadrul Secției Vișeu de Sus au intervenit la Petrova, unde un copac era căzut pe carosabil.

Astăzi, 16.08 pompierii Secției Vișeu de Sus au intervenit la Crasna Vișeului (comuna Bistra) pentru stingerea incendiului izbucnit la un imobil de locuit. Două autospeciale și un echipaj EPA SMURD au fost trimise spre locul incendiului.

De asemenea, în intervalul 11-16.08.2023, medicii, asistenții și paramedicii S.M.U.R.D. au intervenit în cazul a 142 de urgențe medicale semnalate în întreg județul.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT